Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Baronul, profesorul și plagiatul
- 11-03-2011
- Nr. 566
-
Ioana ORLEANU
- Focus
- 4 Comentarii
Lumea arabă este zguduită de neașteptate revolte împotriva tiraniei, opinia publică germană – de o poveste de plagiat. Karl Theodor zu Guttenberg, ministru al Apărării și cel mai popular politician german, steaua sau, mai bine zis, cometa răsărită la orizontul speranțelor creștin-socialilor și creștin-democraților, tocmai acela care voia să simbolizeze cinstea și corectitudinea aristocratică, a folosit în teza sa de doctorat în drept nenumărate citate, care mai lungi, care mai scurte, fără ghilimele și fără să le indice proveniența. Întîi, zu Guttenberg a declarat că învinuirile care i se aduc sînt „abstruse“. Cum însă acestea au devenit din zi în zi mai numeroase și de netăgăduit, „baronul trișor“ sau „mincinos“, cum este numit acum, s-a hotărît să renunțe provizoriu la titlul de doctor. Apoi, după un sfîrșit de săptămînă în care a aruncat o nouă privire asupra acum celebrei scrieri, despre care gurile foarte rele afirmă chiar că ar fi opera unui ghostwriter, dînsul a ajuns la concluzia că aceasta este o „tîmpenie“, iar el însuși „numai un om“ care a făcut „greșeli“, așa că s-a hotărît să renunțe definitiv la acel titlu. Puțin după aceea, renumita Universitate din Bayreuth, unde cu patru ani în urmă fusese numit doctor cu […]
Aceasta doamna (sau mai degraba domnisoara, imbatosarea caprina post-pubertara o sugereaza, cel putin), pretinsa cunoscatoare a realitatilor germane ( domnia sa stie si nemteste, ne-o arata cu ostentatie in fiecare al dumisale opuscul…) recita destul de fidel cupletul servit de presa teutonica (izvor al adevarului nealterat, nu-i asa ?), in chestiunea zu Gutenberg. Ignorand fie din lipsa de informare, fie din rea credinta, manifestatiile de strada la fel ca si pe cei peste jumatate de milion de cetateni care s-au mobilzat pe internet in favoarea fostului ministru. In Germania foarte multi resimt „dezvaluirile” demascatoare ale unui profesoras-inchizitor din Bremen ca pe o manevra strict politica a stangii, in general, foarte interesata in a diaboliza sistematic oamenii politici de succes care nu fac parte din randurile ei. In acest context ar fi interesant de aflat cum se prezinta lucrarile de diploma ale unor academici ai socialismului, care gratie votului „popular” ne-au guvernat incompetent ani de zile (utecistul Schröder sau delincventii Fischer si Cohn-Bendit, figuri pe cat de consacrate pe atat de catastrofale ale operetei 68-iste, atat de exaltata de elanurile encomiastice ale autoarei – in opere anterioare.
Nu e nevoie de prea multa perspicacitate pentru a observa ca demisia ministrului german este doar pretextul pentru o noua reglare de conturi cu Nae Ionescu pe care autoarea noastra pare sa nu-l aiba la inima. Doar „profesorul” este acela care poarta vina pentru „ratacirile” lui Sebastian, acesta din urma, tratat de aceeasi doamna cu nedisimulata tandrete. Deh, biet Fifi-inaripatul, persoana diafana, numai buna de corupt.
Se vede ca doamna i-a citit jurnalul din zece in zece pagini de vreme ce n-a prea inteles nimic din el. Pacat, pentru ca e tot ce a scris mai bun acest autor, intrucatva supraevaluat dar de a carui sinceritate nu avem motive sa ne indoim. Evident, pentru admiratorii sai neconditionali sau pentru
devotii corectitudinii politice, nici atasamentul sau canin fata de maestru si nici, mai tarziu, oportunismul sau politic, nu apar ca niste trasaturi prea decorative drept care ele urmeaza a fi pur si simplu negate; ele nu „cadreaza” cu portretul oficial.
Last but not least: prin nu se stie ce intamplare autoarea uita
ritualul flagelarii lui HRPatapievici & co, o iarta (de asta data) pe Marta Petreu si nu comemoreaza nici martiriul
„poetului-dizident”, fost picolo si mascarici la restaurantul Uniunii Scriitorilor (si mare cunoscator in ale marxismului, „Stefan Gheorghiu” oblige !). O mica ratare fara de care articolul ar fi atins intr-un anume fel desavarsirea estetica.
Brr! Frontul neofascist si imperialist contraataca! Pazea!
Saracu Bordas s-a chinuit sa scrie o carte ca sa arate ca plagiatul e o gogoritza a luptelor subterane dintre intelectualii interbelici, transformata in arma ideologica de catre comunisti si recuperată dupa ’89 de neomarxisti. Ca si cum nu s-ar fi stiut lucrul acesta. Si la ce bun ca a scris-o? Frontul antifascist si antiimperialist nu vrea sa stie decat de plagiat. Fara el, ar trebui sa se ocupe in mod serios de ceea ce a gandit si spus Nae Ionescu.
Cum pot fi considerate plagiat niste referiri lipsite de trimiteri bibliografice dintr-un curs vorbit, nu scris si nu destinat publicarii (nici macar stenografierii)? Chiar si cauza lipsei trimiterilor bibliografice nu e sigura: se datoreaza lui Nae Ionescu sau stenografilor?
A, sa nu uit, unde a pretins Nae Ionescu originalitate?
Dar de ce era nevoie de Karl Theodor zu Guttenberg si de Umberto Galimberti pentru a-i mai trage o beshteleala lui Nae Ionescu? Sau de aceasta penita foarte obiectiva prin situarea dumneaei personala fata de subiect (ca si fata de crestinism, Biserica, aristocratie sau fata de intelectualii romani importanti pe care ii acuzase deunazi ca sunt „inradacinati in legionarism”)? Asa penurie de demonstranti, lozinci, pancarte si majorete?