Bătrînul și catedra

A fost cel mai bun profesor pe care l-am avut. Superlativul relativ derivă, firește, și din personalitatea mea, din concepția pe care am avut-o și încă o mai am despre ce înseamnă să fii profesor, respectiv ce înseamnă să predai.   A sosit de la București cu avionul la fiecare sfîrșit de lună și ne-a ținut patru cursuri la rînd, ca să poată rămîne acasă în luna ce avea să vină. Cum se apropia de final, devenea alb ca varul, obosit, abătut chiar – era încă de pe atunci un om bătrîn, așa cum avem de multe ori senzația că pedagogii adevărați s-au născut cumva bătrîni, de la Socrate la Makarenko și de la Noica la George Steiner. Dar niciodată, nici măcar pentru un minut, nu am simțit că și-a pierdut interesul față de materia pe care ne-a predat-o, așa cum nu și-a pierdut nici interesul față de noi, studenții de la Litere din Cluj, cărora le-a fost dat să învețe în anul de grație 1992. Disciplina pe care ne-a predat-o a fost estetica. Dar „a preda“ e o sintagmă foarte glacială dacă mă gîndesc la ce a făcut el de fapt. Ne-a luat, ne-a rupt de-a dreptul și ne-a […]