Bazarul Nirescher din secolul al XIX-lea, schilodit de Consiliul General
- 03-09-2009
- Nr. 490
-
Observator Cultural
- Informaţii
- 0 Comentarii
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat în şedinţa de ieri, 31 august, construirea de etaje peste şi în spatele monumentului istoric Bazarul Nirescher din secolul al XIX-lea. Decizia afectează şi monumentele istorice din zonă. Aceiaşi consilieri respinseseră propunerea, în unanimitate, la ultima şedinţă. Consiliul General continuă distrugerea monumentelor istorice ale Bucureştiului. În şedinţa de ieri, 31 august, consilierii PSD şi PNL s-au retras de la votarea Planurilor Urbanistice Zonale. Partidele rămase, PDL-PNG-PRM, au aprobat mai multe P.U.Z.-uri revoltătoare. Cel mai grav caz este Planul Urbanistic Zonal „Bărăţiei 33“. El se găseşte în Zona Protejată nr. 26, în apropierea Pieţei Sfîntul Gheorghe. Pe aceeaşi stradă, se află mai multe monumente istorice, printre care se remarcă, la nr. 27, Parohia Bărăţiei, atestată din secolul al XVII-lea. Documentele prezentate în P.U.Z. „Bărăţiei 33“ îi lasă libertatea investitorului să construiască un etaj peste monumentul istoric de P+1 şi 5 etaje în spatele lui, pe aceeaşi proprietate. Evident, legea de protejare a monumentelor istorice pe o rază de 100 de metri este sacrificată printr-o asemenea decizie. P.O.T. (Procentul de Ocupare a Terenului) este de 95%, iar spaţiile verzi sînt în procent de 5%. Aceasta este o încălcare directă a prevederilor privind spaţiile verzi de […]