Boema între provincie şi centru

Am trăit în primii ani la New York, împărţind zilnic biroul şi casa între două adrese. Una, vizavi de Grammercy Park, pe Park Avenue, şi cealaltă, la intersecţia lui Union Square cu Fifth Avenue, aproape de graniţa invizibilă ce delimitează o parte din Greenwich Village, această republică a boemei autentice şi a visurilor, „Republic of Dreams“, cum a numit-o Ross Wetzsteon în cartea lui, publicată în 2002, The American Boemia, 1910-1960. Dacă ai curiozitatea sănătoasă, ceea ce nu stă în firea mitocanului atotştiutor, descoperi uluit că sînt peste opt mii de cărţi scrise numai despre acest cartier cu care am convieţuit într-o vecinătate fericită, lacomă să-i aflu mai mult decît pitorescul, taina de a fi fost şi de a fi rămas un soi de Vulcan activ al modernităţii şi al artei lumii. Stăteam lîngă inima lui, îi număram magnoliile viscolind primăvara, cu florile grase ori stelate, şi concertele de jazz, mă strecuram pe străduţele înguste şi întortocheate, doldora de galerii şi cafenele, cu timpanele umflate, ca nişte pînze de corabie, în care răsunau aceste cuvinte bombastice şi reale: centrul lumii.   Cum era el? Modest. Normal. Cald. Uman. Şi atunci, de unde aura şi strălucirea? Frenezia pelerinajului? Cum a devenit […]