„Brancusi nu vorbeste decit despre teme esentiale…”

„Brancusi nu vorbeste decit despre teme esentiale – femininul si masculinul, nasterea si moartea, iubirea si eternitatea, geneza si resurectia: toate, manifestari complementare ale acelui adevar adinc al lumii, ce ar trebui, dupa el, resuscitat in modernitate. Sculptorul este cel ce reveleaza acest adevar, altfel invizibil, prin forma. (Forma lucrurilor nu e o intimplare, e rezumatul vizibil al unei multiplicitati de forte, corelatii si corespondente.) Dar nu orice fel de forma. Ci formele curatate de detalii intimplatoare, purificate de servituti istorice si individuale; forme simplificate, aduse in preajma unor modele esentiale, arhetipale; forme selectate, verificate de traditii imemoriale locale sau indepartate, aureolate astfel de prestigiul duratei si al eficacitatii in planul psihismului general. Brancusi are temeritatea sa reaminteasca constiintei moderne despre persistenta trans- sau supra-temporala a acestor citorva, putine, teme si tipare din noi insine si din restul lumii vii, naturale. Are o temeritate «pre-socratica» intr-o lume bolnava de multa vreme, cum spunea Heidegger, de o pustiitoare «uitare a Fiintei». Si chiar are curajul sa avanseze ipoteza sau premonitia vizionara ca toate formele vizibile se pot restringe, resorbi telescopic in una singura – unica, veche, primordiala, de dinainte de curgerea istorica a lumii. Prin toate sculpturile sale, Brancusi aspira sa […]