BUENOS AIRES QUERIDO. Stranii metabolisme culturale (III)

Tumultul unui protest argentinian atinge apogeul atunci cînd aduce în scenă un element tipic local, o imagine exportată de presă în jurul lumii, în 2001 – el cacerolazo. Termenul este format din substantivul cacerola (cratiţă) şi sufixul -azo, folosit cu referire la acţiunea de a lovi, de a pocni. Apărut la începutul anilor ’70 în Chile, pe vremea regimului lui Salvador Allende, el cacerolazo a fost împrumutat de ţara vecină, devenind rapid parte din vocabularul deja clasic al argentinienilor din marile oraşe. Actul presupune adunarea spontană a unui grup format, în general, de persoane aparţinînd clasei mijlocii, dar şi de casnice, care lovesc, susţinut şi frenetic, cratiţe, tigăi şi capace, într-un ritm iniţial bizar, apoi atrăgător şi, în cele din urmă, obositor şi exasperant. Perseverenţa argentinianului de a protesta este însăşi esenţa cacerolazo-ului. Unul dintre cele mai extinse şi de acum faimoase astfel de proteste s-a înregistrat în 2001, atunci cînd îngheţarea de către Guvern a conturilor bancare a provocat disperarea multora. La origine nonviolent, protestul a degenerat în incendieri şi spargeri ale băncilor. După aceste evenimente, cele mai dramatice din ultimele două decenii, amintirea lor mereu prezentă a făcut ca Guvernul să evite intervenţia activă a poliţiei în alte […]