Calatoriile, intre literatura si viata reala

Indeletnicirile care pretind calatorii nu sint familiare, in chip traditional, romanilor: ei nu sint nici marinari, nici negustori sau soldati, si – in pofida unor cazuri exceptionale – nu pleaca bucurosi sa cutreiere lumea. Pina tirziu in secolul al XIX-lea, romanul traditional ramine acasa si considera cu mare rezerva nevoia oricarei deplasari, fie si intr-un loc apropiat. In cartea sa de calatorii, pe care o scrie dupa mijlocul veacului si o publica in 1858, Dimitrie Ralet observa aceasta caracteristica, asupra careia pare sa fi meditat de vreme ce-i ofera si o explicatie istorica: „Romanul sufera toate greutatile si-i par mai usoare pentru ca le poarta pe pamintul sau. El nu se destareaza ca bulgarul, care umple Orientul de lemnari, gradinari, carvunari, hamali s.a. Romanul a mostenit se vede de la daci insusirea de a fi aninat de tara sa“. De fapt, Ralet constata o situatie care se schimbase intre timp sau era in curs de schimbare, si nu numai pentru ca propriul sau exemplu infirma teoria abia enuntata. Inca in mai 1844, Propasirea semnaleaza ca moda calatoriei ii cistigase si pe romani: o nota a redactiei din nr. 18 la rubrica „Miscele“ observa ca „Romanii au inceput a se face […]