Calea pentru o lume a noastră

Chiar cu o saptămînă în urmă să izbucnească revoltele, mai bine zis puciul de la Istanbul, scrisesem despre Istanbul, Istanbul, de Burhan Sönmez și citeam O ciudățenie a minții mele, de Orhan Pamuk, o carte despre destinul a două famiii, prin care era trecută o bună parte din istoria Turciei. Cu povești-oglinzi despre oameni și evenimente, cu nostalgii după vremurile bune ale comerțului stradal cu iaurt, pilaf, bragă, înghețată, cu destine felurite, cu tradiții fel de fel, cu suniți, sufiști,  tradiționaliști, naționaliști sau înclinați spre europenizare, cu alte neamuri ce făceau negoț, printre care și grecii sau armenii, cu revoltele stîngii, cu crimele sau genocidurile amintite și ele, cu modernizări ale orașului și treceri prin epoci. Mă delectam, pe căldura toropitoare cu ayran și bragă și povești (cele despre iaurgii și bragagii), mă  întristam la altele, cumplite, de la sărăcie și crime, gîndindu-mă, totuși, ce bine că n-am trăit în astfel de epoci de spaimă. Îmi aduceam aminte și de braga băută la Constanța, în copilărie, la mare. Îmi aminteam apoi cum le căram ]n spate pe nepoatele mele, strigînd : Hai, la bragă dulce“. Și iar mă întorceam la voluminosul roman, ca la poveștile unor destine trecute prin o […]