Cannes 62: bătălii pierdute şi cîştigate

În cea de pe urmă zi de festival, „palatul“ arată dezolant, precum cîmpul unei lupte încheiate, peste care tocmai se crapă de ziuă: standuri părăsite, răzleţe cozi ale ultimelor speranţe de a mai vedea un film înainte de a-i auzi titlul în palmares, căutători prin pubelele de reciclare după o revistă sau un caiet de presă lipsă şi, în faţa porţilor, „cerşetorii“ de invitaţii pentru singura paradă pe covorul roşu ce a mai rămas. Aceea a ceremoniei de premiere. După ea, vuietul Cannes-ului se va stinge vreme de un an. „When the hurlyburly’s done, when the battle’s lost and won.“ După bătălie, fiecare îşi face bilanţul războiului personal „Cannes 62“, în funcţie de frustrările adunate la aflarea filmelor alese de juriu: cele ratate, cele a căror prezenţă provoacă perplexitate sau huiduieli (sala presei, „Marele Teatru Lumină“, a devenit prea mult un loc al aparenţelor pentru a mai avea păreri şi pentru a fluiera precum odinioară), cele primite ca pe o victorie personală. Pînă la acest final s-au adunat însă numeroase bătălii pierdute şi cîştigate. Cele mai simple eşecuri sînt orele de coadă încheiate cu un panou „full-complet“ trîntit în faţă. Dar este oare o victorie să pătrunzi în sala de […]