CARTEA DE ARTE. O hiperdramaturgie a invizibilităţii sociale

Textele lui Bogdan Georgescu din această antologie nu sînt, propriu-zis, piese de teatru în sensul tradiţional al dramaturgiei, beneficiind de condiţia specifică dată de apartenenţa, concomitentă, la universul literaturii şi la cel al artei scenice. Dincolo de a fi doar un vehicul pentru circulaţia textelor dramatice în afara ariei restrînse a performării lor, publicarea în sine a unor astfel de piese a reprezentat, de-a lungul istoriei teatrului european continental (mai mult decît în spaţiul anglo-saxon), o formă de afirmare a autonomiei dramaturgiei în raport cu lecturile ei scenice şi, mai ales, în raport cu un teatru al interpretării, în care spectacolul reprezintă un univers de sensuri adeseori diferit de cel al textului-suport. Însă „genul“ căruia îi aparţin I Am Special, Casa Poporului, ROGVAIV, Punct triplu etc. nu e deloc cel al dramaturgiei-literatură, al unei dramaturgiei dornice şi capabile să-şi afirme propria autonomie artistică, ci dimpotrivă, unul care-şi include, expunîndu-se lecturii în absenţa spectacolului-suport, „notele de subsol“ ale propriei construcţii. Însă cum poate o dramaturgie născută din lucrul scenic şi care se activează prin performare să-şi păstreze nealterat sensul şi propria estetică odată publicată şi desprinsă de componenta ei spectaculară? Cum se citeşte o astfel de dramaturgie care refuză să devină […]