Casa Pompiliu Eliade în ruină

  • Recomandă articolul
Indivizii și societățile pot suferi variate forme de negaționism. Negaționismul dă iluzia nevinovăției, a anulării responsabilității, şi astfel practicarea sa devine temporar preferabilă. Tot așa sînt multe forme de fobie cu caracter societal precum xenofobia, homofobia (pentru a nu mai aminti formele clasice, de isme, precum rasismul, sexismul, rasismul social (originea de clasă). Frica de etichete Dar o supervigilență ideologizantă, practicată în multe culturi, care se crede a fi unica posesoare a adevărului, a determinat o reprimare sistematică a gîndirii libere și o reprimare a exprimării responsabile. Consecinţele sînt multiple. Printre ele se remarcă timorarea exprimării identităţii (individuale, de grup, de comunitate, naţionale), frica de a proteja valorile care susţin continuitatea și dezvoltarea identităţii, iluzia că prejudecăţile și discriminarea au doar un singur sens, numai de la majoritari către minoritari – se uită faptul elementar al existenţei majorităților suferinde și tăcute, care, de prea multe ori, au devenit minoritare sau extincte, sau tot unidirecţionat – numai de la autohtoni, mai vechi sau mai noi, la străini mai noi sau mai vechi. Se adaugă indiferenţa față de zestrea culturală (orală, scrisă, muzicală, construită…) precum și față de cea naturală, denigrarea și autodenigrarea, desconsiderarea intereselor existenţiale ale propriului grup, comunităţi, naţiuni din […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.