Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Ce ne spun dosarele sau destine în oglindă
- 21-01-2010
- Nr. 509
-
Ioana ORLEANU
- ESEU
- 1 Comentarii
Vara 1979, Berlinul de Est. Uniunea Scriitorilor din RDG tocmai a exclus nouă scriitori, printre ei şi pe Stefan Heym. Împotriva acestei decizii menite să-i intimideze pe scriitorii est-germani care colaborează cu edituri din Vest, cîţiva dintre ei adună semnături pentru a-i trimite lui Honecker o scrisoare de protest. Iniţiatorii acestui demers sînt convinşi că Stasi nu a pătruns încă în cercul lor. Însă, informatorul „Schäfer“ (= pastor), în care au deplină încredere, raportează detaliat ce gîndesc, ce plănuiesc, cu cine se întîlnesc. Nici o mişcare nu-i scapă. În septembrie 1979, doi dintre scriitori sînt arestati. „Schäfer“ primeşte „medalia de merit în bronz a Armatei Populare Naţionale“. Vara 1962, Bucureşti. Agentul „Nicu Marin“, însărcinat să descopere eventuala „activitate criminală“ a „obiectivului“ Alexandru Dumitrache, fost mecanic de locomotivă, condamnat în 1950 la şase luni de închisoare pentru omisiune de denunţ, raportează cum îl găseşte pe acesta în grădină punînd „nişte crizanteme“ sau udînd „cu apă nişte roşii“, cum îl întîlneşte în piaţă, cumpărînd „răsad de ardei“, cum este tratat „cu dulceaţă“ de soţia acestuia cînd îl vizitează „întîmplător“. „Nu m-aş mai întoarce acasă“, îi spune „obiectivul“ „sursei“ (de la locuinţa fiicei sale), „de dragul nepoţilor“. Aveau securiştii interese psihologice – […]
Comentariu extrem de pertinent, menit sa ne puna pe ganduri… si sa tragem cateva concluzii. Nu stiu daca ale mele sunt intru totul corecte, dar nadajduiesc sa contina macar un pic de adevar, intrucat sunt cateva lucruri la care ma gandesc demult, articolul d-nei Orleanu incurajandu-ma doar sa le exprim. Asadar: NU toti cei care au semnat un „angajament” au facut cu adevarat „politie politica”, dupa cum exista si persoane care au facut politie politica fara a semna vreun angajament. De exemplu, am meditat indelung la „cazul” Monei Musca. A semnat si a scris doua trei „note” in care ii lauda pe cei/cele despre care scrie. Sau asta este „informatia” care ni s-a servit noua. Daca e adevarat, ea a gresit 1)semnand 2) mintind ca nu-si mai aduce aminte (aici cred ca a fost voit gresit sfatuita de avocatul dansei, dar fiind om politic si deloc proasta, m-as fi asteptat sa nu ia de bun tot ce o invata un avocat, fie el si dl. Stoica. Sau, mai bine zis, mai ales, atunci cand acesta este dl. Stoica! 3) a „gresit”, aici e nevoie de ghilimele, pentru ca la varsta aia n-avea cum sa stie, redactand chestiile alea cu naivitate.Este vorba despre „procedeul intocmirii notelor”, pe care ea il respecta, considerand ca e suficient sa „scrie de bine”. Din cate am putut afla de-a lungul anilor, „procedeul” interzicea cateva lucruri, printre care si acela de-a spune/scrie negru pe alb: eu nu cred ca Xulescu (sau stiu precis ca Xulescu) nu este vinovat de …. Un scriitor care acum nu se mai afla printre noi mi-a destainuit, inca prin anii 80, cum anume a procedat el si cum a izbutit sa „scape”… adica dupa cateva asemenea „note”, nu i s-au mai solicitat altele. Asa credea el atunci si asa mi-am imaginat si eu ca este. Acum cred ca, de fapt, n-a „scapat” catusi de putin, a fost cu siguranta urmarit, ca un personaj „periculos” ce era… Dar n-a mai trebuit sa „scrie” nimic, n-a mai fost solicitat, pentru ca nu respecta „procedeul intocmirii notelor”, note care nu mai aveau/au potential compromitator, indiferent unde ar fi ajuns/unde ar ajunge. Una peste alta, eu nu cred ca Mona Musca a facut „politie politica”, chiar daca a semnat un angajament. Daca ar fi facut, sunt sigura ca n-ar fi intrat la apa! Desigur, s-ar fi putut „salva” daca ar fi spus de la bun inceput adevarul si ar fi judecat mai mult cu capul ei si mai putin cu acela al d-lui Stoica. Deci, este vinovata, dar nu de „politie politica”, ci de naivitate (asta ca sa ma exprim eufemistic). Exista oameni ca Vadim (este doar un exemplu, primul care-mi vine in minte acum) care n-au semnat, sau carora „nu li s-a gasit” angajamentul. Asta ar insemna ca Vadim este nevinovat? In fine, o adevarata „cutie a Pandorei”, care daca ar fi intredeschisa macar, am afla multe despre multi, inclusiv dintre cei care astazi au „condamnat” comunismul si ferventii lor sustinatori (de la putere si din „opozitie”). Mona Musca si-a acceptat conditia de tap ispasitor si s-a ingropat in tacere. Poate ca n-ar fi rau sa spuna cate ceva… si, daca se poate – totusi! – adevarul.