„Ce noroc, ce mare nenoroc…“

Ana Colda. Un nume de care, astăzi, din păcate, puţină lume îşi mai aduce aminte. S-a născut în Taia/Lonea, localitate situată în Estul Văii Jiului. Lîngă Petrila, unde, cu un an mai devreme, în 1919, se năştea Ion D. Sîrbu. Acolo, la Lonea, s-a şi stins Ana Colda, în casa părintească, la doar 52 de ani. Şi tot acolo, în cimitirul din curtea bisericii ortodoxe „Sf. Nicolae“, îşi doarme somnul de veci. Printre oamenii simpli ai Văii Jiului, din rîndul cărora a plecat, tînără fiind, la Bucureşti, cînd avea 20 de ani, şi în rîndul cărora s-a întors, 12 ani mai tîrziu, pentru a rămîne în preajma lor pînă la capătul vieţii. Pe marmura alb-învineţită a monumentului funerar, sub fotografia crăpată de vremuri, o inscripţie care adună, în cîteva cuvinte, rostul şi împlinirea unei existenţe aparte: „Aici odihneşte Ana Colda – actriţă emerită – 23 V 1920-27 X 1972“. Iar dedesubt epitaful „Pacea lui Hristos să domnească în inima ta“.   Sfîrşitul ei atît de grăbit a fost provocat de o maladie incurabilă. Pe care, aveam să aflu, n-a putut-o birui nici după intervenţia chirurgicală, la Cluj, a renumitului profesor Octavian Fodor, medicul dezvăluit de Ion Simuţ, într-un eseu, drept […]