Ceea ce ne desparte. Despre distopia rusă şi revelaţia tîrzie, sau invers

Dragă Vasile, am încercat, cu umilele mele puteri, să te pun la zid, precum a făcut-o Armata a şasea germană cu ruşii, la Stalingrad (sau, mai bine zis, cu spatele la Volga)… Orice aş face, văd că te sustragi textului şi evadezi în teorie, dacă nu chiar într-un dans aerobic în care nu te pot susţine. Poate cu ocazia asta am aflat ce ne desparte… De acord, total de acord: subminarea din textele lui Platonov, la adresa regimului, vine din interior, utilizînd „mediul“, limbajul oficial al acelui regim. Mi-l amintesc pe Eichmann, care declara surîzător, la Ierusalim, că nu cunoaşte decît limbajul administrativ, aşa că-şi va exprima sentimentele prin intermediul lui. Cînd e vorba despre un scriitor care, iniţial, a aderat trup şi suflet la idealurile socialismului, trădarea e cu atît mai gravă şi mai culpabilă… Din partea unui tovarăş nu se acceptă decît Limbajul. Iar noi ştim că, în mare, toţi tovarăşii de început au sfîrşit-o rău, fie că au derapat de la căile Limbajului, fie că au îndrăznit să-şi construiască o carieră politică ce ar fi presupus competiţia.   Te invitasem să cobori, împreună cu mine, în iadul celor trei texte propuse. Te-ai eschivat, îmi imaginez un Hercule […]