„Cel mai mare instrument de propagandă e televiziunea rusească“
Interviu cu regizorul Serghei LOZNITSA
- 14-11-2014
- Nr. 748
-
Iulia POPOVICI
- Interviu
- 0 Comentarii
După proiecţia din cadrul Festivalului Astra de la Sibiu, filmul Maidan, al reputatului regizor ucrainean (acum stabilit în Germania) Serghei Loznitsa, a fost prezentat, la început de noiembrie, la Bucureşti în cadrul Les Films de Cannes. Maidan e un documentar observaţional care priveşte, de cele mai multe ori, de la o distanţă neangajantă, protestul din Piaţa centrală a Kievului, unde orele se fac zile, zilele se fac săptămîni, iar mulţimea acţionează ca un singur corp, din care individul se desprinde pentru o clipă doar pentru a reveni ca parte a corpului popular. Interviul care urmează a fost făcut în zilele imediat următoare alegerilor parlamentare din Ucraina. Aţi votat la alegerile din Ucraina? Nu, eram pe drum între Luxemburg şi Praga, mi-am prezentat filmul şi am ţinut un atelier în Cehia. Mi-ar fi plăcut să votez, dacă eram acasă. Cine-a cîştigat? Partidul lui Poroşenko. Şi partidul lui Iaţeniuk. A intrat şi partidul lui Ianukovici în Parlament. Un vot anticorupţie, cum s-a spus în presa internaţională. Rezultatele erau predictibile, e mai bine aşa. Că şi partidul lui Yanukovici a intrat în Parlament e trist, cum poţi, totuşi, vota cu un partid de brute? Acest partid a încălcat principiile statului de drept […]