Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
CENTENAR MARIA BANUŞ. Golgota amăgirilor, dus-întors
- 26-03-2014
- Nr. 716
-
Geo ŞERBAN
- AVANPREMIERĂ
- 3 Comentarii
Se împlinesc, zilele acestea, 100 de ani de la naşterea poetei Maria Banuş – înscrisă în evidenţele stării civile pe 27 martie/10 aprilie 1914. Aparţine Editurii Cartea Românească iniţiativa de a celebra momentul aniversar printr-o tipăritură menită să impulsioneze reevaluarea traseului urmat de scriitoare, un examen degrevat de tarele inerţiei, de discriminări şi încorsetări conjuncturale. Descoperirea jurnalului Puţini dintre cititorii ei vor fi bănuit că Maria Banuş ţinea ea însăşi, în perioada agitată a interbelicului şi după aceea, evidenţa confruntărilor dramatice ce i-au marcat conştiinţa. O experienţă solicitantă, cu suişuri şi povîrnişuri, cu aspiraţii şi dezamăgiri ale unei fiinţe conectate la îngrijorări colective faţă de viitorul primejduit al omenirii. Doar din „surse“, cum zicem astăzi, s-ar fi putut obţine unele indicii despre existenţa unui jurnal personal ţinut de autoarea Ţării fetelor, încă înaintea acestui debut fabulos. Ba chiar mai devreme decît îi apăreau în Biletele de papagal argheziene (19 noiembrie 1928) strofele îmbibate de vibraţii autobiografice sugerate din titlu: 14 ani. Tîrziu avea să iasă la lumină maculatorul de şcoală, datat 1927, pe a cărui copertă eleva Maria Banuş îşi punea întîia oară sigiliul orgolios: Însemnările mele. An după an, cu intermitenţe variate ca întindere, „însemnările“ au umplut caiet după […]
Imi pun de multe ori întrebarea ;”DACĂ NU AR FI EXISTAT AȘA ZISĂ REVOLUȚIE în 1989 CUM AR FI EVOLUAT LUCRURILE ?” ,Au apărut oameni carte și-au creiat o nouă IDENTITATE de DIZIDENȚI în care au început să creadă chiar ei. Au scris, au vorbit, au vociferat și nu au existat nici PROȘTII care să le dea crezare.SLAVA DOMNULUI că nu fac parte dintre ei, NU CRED NIMIC din ”văicărelile”, explicațiile așa zise ”convingătoare” și, mai ales NU CRED nici în cei care astăzi încearcă să le COSMETIZSEZE trecutul (mă întreb ce INTERES mai au ?)
Fac bine asemenea restituiri; imi face bine sa cunosc un cuvant nou: activistoidul; este, intr-un fel ciudat, reconfortant pentru ca il voi putea folosi fie ca substantiv, fie ca adjectiv, fie ca adverb, ca sa exprim cu un minim consum de energie ceea ce inca se afla sub ochii mei si – culmea – in atitudinea unor tineri despre care as fi crezut ca sunt liberi (in acceptia de dupa ’89). As folosi asemenea insemnari la orele de cultura moral-civica, ori de istorie (pentru cine se incumeta sa invete niste copii sa gandeasca), presupunand ca s-a dat dezlegare la Reforma in Educatie. Citesc si ma intorc in timpul in care eram contemporan cu Maria Banus. „Cati ani aveam eu cand…”? „Ce am de invatat – inca – de aici si cum ma mai pot salva si eu pe mine insami?” Se intalnesc, in paginile acestui numar, cu insemnarile lui Camil Petrescu de la care am invatat „cata luciditate, atata drama”; „cata boala, atata moralitate”, scrie Maria Banus, in acord cu ideea ca bolile ne sunt date ca remediu iar nu ca pedeapsa. te intrebi: cate generatii bolnave avem, dupa atatea „cincinale in patru ani si jumatate?” Aud un raspuns la moda: „marea majoritate”; eu tot nu pricep cum vine chestia asta, cum adica? nu e destul ca exista o majoritate? Stiu demult ca si eu ma aflu in majoritatea careia altii i-au modelat soarta. Si astept (re)intalnirea cu omul Maria Banus, care – ca multi altii de altfel – ne poate da o lectie din ceea ce inseamna istorie contemporana…
Incomoda Herta Müller a pus un diagnostic deloc comod pe scriitorul roman sub comunism: ,,Mit laufer”,adica ,,colaborator”.Poate ar fi trebuit s-o spuna nu atat de aspru, ,,scriitorul roman supus”.Si ,,profitor”,pe ici ,pe colo.Sa ne aducem aminte cat de usor se acordau ,,avansurile”,chiar substatiale,mai toate nerambursabile, la Uniunea Scriitorilor,pentru ,,viitoarele opere”,unele nici odata scrise….Un sistem premeditat de ,,conducere inteleapta ” a Partidului,un mijloc de a reduce la tacere elanul patriotic al unor Maria Banus,Nina Casian,Eugen Jebeleanu,Nichita Stanescu,Marin Sorescu,lista e lunga in arhivele Uniunii…Sigur,mai era si Securitatea cu bratul ei lung si urechile ciulite,dar si in Polonia,Cehoslovacia,chiar URSS,era tot asa,totusi ,,rezistenta”scriitorilor a fost mult mai pregnanta ca la noi.asa incat cenusa-n cap pe care ne-o punem dupa 1989,nu poate fi privita decat cu un zambet amar….