Cînd Paul Păun descoperea avangarda

Mult timp, ceea ce s-a știut despre Paul Păun se reducea la informațiile furnizate de Sașa Pană. În memoriile acestuia (Născut în ’02, București, 1973), P.P. era pomenit la grămadă – alături de Aurel Baranga, Gherasim Luca, Sesto Pals, Perahim –, printre „algiști“, cam a „cincea roată la căruță“, participant pe ultima sută de metri la înjghebarea grupului care lansa, în toamna lui 1930, propria revistă. Această Alge trebuia să fie un act colectiv de identitate, certificatul de frondă și radicalitate pe frontul modernității agresive. Însă, în afara gesturilor șocante, avînd ca țintă prioritară mediile academice, n-a fost să fie decît încă o publicație din speța efemeridelor abandonate de inițiatori înainte de a-i legitima convingător în perimetrul avangardei literare.   Tot blîndul Sașa Pană, consecvent dorinței de a promova orice răzmeriță juvenilă împotriva rutinei și a prejudecăților conservatoare, îi rezervase lui Paul Păun un spațiu limitat în Antologia avangardei (1968). Este evidentă o anumită sfială, o reticență ușor de înțeles, în condițiile statutului prohibitiv aplicat, la data respectivă, oricui alesese soluția emigrării. Iar Paul Păun era stabilit în Israel de ani buni de zile. Desigur, mai puteau interveni și alte determinări, în funcție de percepția ierarhiilor în interiorul mișcării de […]