Cine aruncă cu piatra în cultele New Age?
- 05-09-2014
- Nr. 738
-
Tereza-Brînduşa PALADE
- OPINII
- 0 Comentarii
În lucrarea sa O epocă seculară (A Secular Age), Charles Taylor observă că trăim într-o epocă a „căutărilor spirituale autentice“ şi a post-religiei, în sensul ei instituţionalizat. Numeroşi occidentali se declară azi „spirituali, dar nu religioşi“ şi preferă să caute liber adevărul despre propriul lor sine lăuntric, în loc de a accepta „norme obiective“ de viaţă comunitară şi spirituală stabilite de autorităţi dogmatice. Înflorirea căutărilor spirituale autentice este, desigur, o veste bună, întrucît poate permite o creştere ce porneşte de la propriile întrebări şi de la o dorinţă de schimbare ce se manifestă în propria inimă. Spiritul timpului nostru este marcat, în fapt, chiar de căutarea libertăţii şi a unui stil de viaţă personalizat, şi e iluzoriu să ne închipuim că majoritatea oamenilor ar mai putea adopta azi practici religioase normate strict de instituţii religioase autoritare. Cu toate acestea, oferta luxuriantă de „spiritualităţi“ poate fi derutantă cînd lipseşte discernămîntul „consumatorului“. Consecinţele unor „opţiuni spirituale“ nefericite pot fi mult mai nocive decît dacă alegi, de pildă, fermecat de moda momentului, o rochie sau un costum care nu ţi se potriveşte. Foarte „în vogă“ azi e, de pildă, spiritualitatea cultelor New Age. Despre filozofia New Age se ştie, de fapt, destul de […]