Cit de mult il iubesc pe Gellu Naum

Probabil ca auspiciile faste ale cunoasterii ca sinonim al fericirii (Eftihiei) stau numai sub semnul iubirii. Numai iubind un om sau un Dumnezeu poti ajunge sa te bucuri de ceea ce stii, de ceea ce ti se arata si, in egala masura, de nebanuitul care asteapta la capatul disponibilitatilor tale, arcuite de prezenta sau duhul celui care te invata. De la Gellu Naum am invatat mai mult din ceea ce nu rostea, din frazele si povestile curmate (e mai bine pentru tine sa nu continuu, imi spunea uneori – ca si altor cautatori de „gesturi decisive si sigure“) ca sa te lase sa descoperi singur „paranteza pe care n-am s-o inchid niciodata“. De fapt, cred ca mi-a permis sa-l mai vizitez tocmai datorita virtutilor ascunse ale tacerii. La primele intilniri am fost aproape mut. Mi-a spus mai tirziu ca m-a simpatizat pentru discretia mea, respectuoasa in fond. Dar important este ce s-a intimplat pina la intilnire, indeajuns de tirzie, fascinant e drumul fiecaruia dintre cei care l-au cunoscut si, eventual, i-au devenit prieteni. Toate aceste intimplari colectionate ar marturisi cite ceva despre ceea ce ii aseamana si ii desparte pe cei care l-au cautat, despre asteptare si cumintenie si despre […]