Colocviul Tinerilor Scriitori 2012

  • Recomandă articolul
Între 27 și 29 aprilie 2012, a avut loc, la Alba Iulia, a VII-a ediție a Colocviului Tinerilor Scriitori. După București (2006), Cluj-Napoca (2007), Iași (2008), filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România și-a asumat, prin președintele ei, Aurel Pantea, și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Alba, organizarea edițiilor 2009-2012. Ca unul care m-am ocupat de programul acestor ediții din Alba, aș vrea să trag cîteva concluzii, la final de mandat (35 de ani). 2009-2012 Se pot spune multe despre o instituție cum este Uniunea Scriitorilor din România, dar un lucru este cert: încurajarea tinerilor scriitori a fost o prioritate. Ca să dau exemple punctuale, voi aminti doar de revista Noua literatură, de organizarea acestor colocvii, de finanțarea unor tabere de creație (Săvârșinul a și fost prezentat pe larg în Observator cultural), de concursul de manuscrise pentru autorii sub 35 de ani realizat de cîțiva ani cu Editura Cartea Românească. Și lista e mult mai lungă: de la facilitarea publicării tinerilor în revistele Uniunii pînă la punerea la dispoziție pentru diferite evenimente a Sălii Oglinzilor sau recomandări pentru lecturi în străinătate.   Nu trebuie înțeleasă perspectiva subiectivă, ținînd cont de realația mea actuală de angajat al USR. Între momentul […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }