Constructorul Marcel Iancu

Recentul film documentar, realizat în tandem de Radu Gabrea şi Costel Safirman, despre prestaţia artistică a Teatrului Baraşeum – reală formă de rezistenţă împotriva prigoanei antievreeşti pe vremea celui de Al Doilea Război Mondial – aduce în actualitate desfăşurări ale istoriei cu destule aspecte încă insuficient explorate. Nici chiar merituoasa monografie a lui Israel Bercovici – O sută de ani de teatru evreiesc în România –, revizuită şi adăugită la a doua ediţie din 1998, nu înlătură anumite omisiuni. Autorul monografiei a investigat arhivele de stat, de unde a dat la iveală, în premieră, documente de încuviinţare a concentrării tuturor forţelor artistice de origine evreiască, abuziv excluse din teatrele româneşti (actori, regizori, scenografi, muzicieni), cauţionate de serioase antecedente pentru închegarea unui nucleu profesionist pe scena din strada Udricani. Datorită intervenţiei eficiente a lui Liviu Rebreanu, aprobările oficiale deveneau operative la începutul lui 1941. Momentul coincidea cu rebeliunea legionară, ceea ce a generat tergiversări şi incertitudini în aplicarea deciziilor promulgate.   Totuşi, exista o hotărîre unanimă cu privire la impulsionarea vieţii artistice superioare în spaţiul consacrat al Baraşeumului, folosit mai înainte intermitent. Oficiosul evreiesc Renaşterea noastră s-a făcut ecoul preocupărilor publice, devenite insistente în toamna lui 1940. La 27 octombrie, săptămînalul […]