CORESPONDENŢĂ DIN ISTANBUL. Ieşirea din clopotul de sticlă

Scriu la o masă dintr-un hotel „golden“. Adică auriu. Tot lobby-ul e auriu. Dar înăuntru-i leopardul. Sălăşluiesc printre clădiri precare. Sincer, nu mi se pare că în Istanbul se respectă la literă regulamentele ISU, doar că scara imensă micşorează eventualele tragedii. Istanbulul e un continuum urban şi periurban de sute de kilometri pătraţi şi liniari. Între hotel şi locul Tîrgului de Carte sînt 40 de kilometri.   Istanbulul e mai puţin precar decît în urmă cu 20 de ani, în timp ce Bucureştiul e mai precar decît în 1990. Istanbulul e în explozie, Bucureştiul în implozie. La noi, statul a impus asumarea răspunderii individuale, adică şi-a luat jucăriile şi a plecat, după zeci de ani în care toată răspunderea era a Unuia, pentru toţi. Aici, e o dictatură light, în plină expansiune economică şi demografică. Turcia are 80 de milioane de locuitori, din care 25 sînt elevi şi studenţi. Istanbulul adună un sfert din populaţie. Are vreo 40 de universităţi.   În ciuda lui Erdogan, la Kitap Fuari, la Tîrgul de Carte, se vînd cărţi în limba kurdă, dicţionare englez-kurd şi francez-kurd, se tipăresc volume cu texte de stînga, se traduce, dar mai ales se scrie foarte mult, produsele locale […]