Cornelius, vecinul din Germania al lui nenea Iancu

Pentru mine, un scriitor bun este un scriitor care mă enervează cît de bine scrie. Adică, atunci cînd citesc, mă apucă ciuda din două direcții. Pe de-o parte, îmi vine să mă iau cu mîinile de cap, că omul scrie taman cărțile pe care aș fi vrut chiar eu să le scriu. Sau, pe de altă parte, mă apucă stresul că a scris exact ceea ce voiam să citesc și descrie enervant de bine lucrurile, încît am senzația că le-am trăit chiar eu. Așa mi s-a întîmplat cînd am parcurs recenta carte a lui Jan Cornelius, Eu, Dracula și John Lennon, pentru că, deși Jan Cornelius s-a născut cu două decenii înaintea mea, experiențele sale sînt atît de apropiate de ceea ce am trăit și eu în ceaușismul tîrziu, încît uneori, savurînd volumul său autobiografic, am avut senzația că îmi citeam propria viață, de la altă vîrstă, din alt timp. M-am regăsit în mod clar în tînărul care asculta pe ascuns Beatles și Rolling Stones la Radio Europa Liberă sau de pe diverse benzi magnetice dobîndite prin metode mai mult sau mai puțin licite. M-am revăzut în anii de liceu, cînd încercam cu disperare să-mi ascund pletele în spatele gulerului […]