COSMOPOLIS. Fete bune din New York (II) (cu copiii rămînînd la fel)

–„Fată, o ştii pe Jenÿ, manichiurista aia din Queen’s? E bună, fată, că taie pieliţele pînă în carne, nu e ca coreencele alea care doar împing pieliţa niţel, arată bine o zi-două şi după aia trebuie să refaci operaţia. Mie-mi place să le taie pînă-n carne, fată, să simt, nu cu şmecherii.“ Nu în secret, Jenÿ avea o potaie, un bijon (Fifi?), care, într-o nenorocită de zi, a înghiţit ditamai punga de plastic. Disperată, stăpîna şi-a cancelat vacanţa în Florida, s-a internat cu cîinele în spital şi, după operaţia delicată, zece mii de dolari mai tîrziu, a ieşit cu animalul ca nou. –„Fată, tot concediul mi s-a dus pe cîinele ăsta. Mînca-l-ar mama!“ I-a mai luat şi o lesă nouă (Vuitton, „din piele de şopîrlă, fată!“) – potaia avea mai multe accesorii de firmă decît bipedul impozitabil. Era drăguţ – cîine, deh! –, uneori exprima ceva note muzicale prin gîtlej, ca… cum îl chema? –„Dan Spătaru“ –„Exact ca el, da’ şi mai subţire.“ De unde i-au ieşit potăii vorbe că ar fi ştiut, în genere, să cînte. Jenÿ îl costuma, pentru balmascheurile de Hallowe’en, în pompier, în albină, în Zorro, în vrăjitoare, în sticlă de Coca-Cola, ba chiar şi în […]