COSMOPOLIS. Infra-sat cu giumbuşluc

Să fi fost doar o părere că Dumnezeu îşi scuturase de praf mîinile? de pămînt făcătoare? şi aşa picăturile s-au abătut, stele căzătoare? aterizînd ca umlauturi deasupra nemţilor şi-a fino-ugrilor din Budapesta şi Helsinki? Chiar acum, deasupra sud-vesticei peninsule turceşti Bodrum, unde se iţeşte infra-satul Gümüşlük, plouă şi tălpile geambaşilor de giumbuşlucuri stau legate la capătul crud al biciului. N-are Gümüşlükul atîtea I-uri cîte să ţină punctele de pus pe ele, orbecăinde ca o curcă orfană de ouă. Am ajuns noaptea la Bodrum, fără să fi fost sfătuit s-o fac, în august. Peninsula era grasă ca o morsă grasă. În capul ăsta de Asie Mică turcită, turtit de splendoarea splendidei Selene, mă cruceam la semilună, mai dihai ca-n iste acatiste. Dealurile, hăt sus, metalizate, deşi nu păreau goale pe dinăuntru. Dimineaţa am primit lumină să le văd roşietice, cum e pe Marte pe timp de pace – nişte cocoaşe atît de departe de sens că, într-un amurg, s-a întîmplat aşa: la Gümüşlük, pe-o culme, se ruinează tacticos o basilică odată bizantină. Gardul din jur îi e vopsit în proaspăt-verde-nchis; clădirea, însă, stă să crape. În curtea-i trei soprane şi trei domni îmbrăcaţi în fracuri moi – a bas baritonau tenorii […]