COSMOPOLIS. ISM

Bomba cu isme a explodat; a venit lumea şi le-a luat.   Un cariu nesăţios roade arborele vieţii; îl roade dinspre sfîrşitul lumii spre trecutul ei de la început. Lucrarea lui e nesfîrşită: în Rai, arborele vieţii e numit doar, pentru a fi mascat – poate devorat – de cel al cunoaşterii, ca origine ce poartă masca de carnaval a cauzelor. S-ar crede, de aceea, că viaţa e roasă de îndoială. Dar nu-i aceasta doar o credinţă calculantă? Kafka spunea că păcatul originar nu a fost acela de a fi mîncat din arborele cunoaşterii, ci de a nu fi mîncat din arborele vieţii. Însă viaţa e un izvor de dorinţe care ne preced pentru a muri odată cu noi; e, poate, pedeapsa capitală a capitalului. De la bun începutul acestui sfîrşit, Adam şi-ai lui au fost dezrădăcinaţi întru înflorire şi dezastru. Căci nesăţiosul cariu roade coardele dintre ispitele nerăbdătoare şi oamenii aflaţi cu un pas în urma sălbăticiei lor divine. Veşnicia la care putem spera este exasperata cunoaştere a faptului că sîntem veşnic întîrziaţi – charisma vieţii, prea dureros de contemplat.   Spre-a mai tămădui nostalgia paradisului pierdut, urmaşii lui Adam au închipuit un contrascenariu, căruia francezii i-au spus „esprit […]