COSMOPOLIS. Laptopiseţ

Niciodată, parcă, etc. Niciodată, parcă, istoria nu s-a coagulat mai repede decît azi. Lucrurile, oamenii, valizele de piele de struţ, numele, evenimentele şi scandalurile se înghesuie în conul de lumină al celor 15 minute de glorie; de acolo sînt iute îndesate în băncile de date ori în nedatele uitării. Prezentul nostru public n-are ţinere. La americani, bibliotecile publice şi universitare sînt incomparabile, iar biblioteca personală e, precum memoria personală, rară. Acolo, cînd ceva nu mai e de actualitate, se spune că „it is history“ (spre deosebire de franţuzeasca „quelle histoire“ – ce poveste, plină de diferenţe, între insolenţe franţuzeşti şi somnolenţe americane!). Istoria americană e inactualitatea ştirilor trecute. Ea face cît o ceapă arhivată. Asta pentru că, poate, americanii n-au avut nevoie de istorie aşa cum au închipuit-o europenii. America nu a avut o aristocraţie; pionierii lor, burghezi pioşi ori liberali de la bun început, nu au avut a reteza capete încoronate. Europenii, în schimb, s-au văzut siliţi să inventeze istoria, aristocraţii trăgînd hăis de ea, şi burghezii cea. Iar comuniştii de după Marx au făcut-o harcea-parcea. Dovadă – Hitler, agentul inconştient al Kremlinului, cu mustaţa proporţional mai mică decît a lui Stalin, după demografie. Istoria, născută dintr-o exasperare barocă […]