Costache Olareanu, cinci ani de la moarte

Cind cineva m-a intrebat daca mi-ar placea sa fiu sotia unui mare scriitor si sa ajung, dupa ani, sa-l comemorez, am raspuns fara sa stau sa ma gindesc „nu“. E o povara pe care n-as putea s-o duc prea multa vreme, m-as impiedica, as renunta, as deveni egoista. E limpede ca nu oricine poate asta, eu una sint prea slaba. Nu stiu cite dintre persoanele prezente la comemorarea a cinci ani de la disparitia lui Costache Olareanu, desfasurata in Rotonda Muzeului Literaturii Romane (miercuri 28 septembrie, la ora 14.00), au remarcat privirea sotiei scriitorului. E drept, cei mai multi o cunosteau probabil, erau prie-teni sau cunoscuti ai familei Olareanu. Prea putini curiosi din „afara“ (ma gindesc ca ora aleasa pentru eveniment a fost una destul de incomoda). Privirea acestei doamne – pe care marturisesc ca am vazut-o atunci pentru prima oara – tine, cred eu, loc de orice argumentatie pentru refuzul la imbietoarea „conditie“ care mi s-a propus, sub semnul, fireste, al lui „ce-ar fi daca“. Miralena Olareanu a fost cea care a incheiat evenimentul comemorativ dedicat sotului ei, dar a fost o prezenta vie pe tot parcursul ei, intervenind cu completari, cu explicatii, sau doar aprobind tacit. Si cred […]