CRITICA LITERARA. Ion CRISTOFOR, Aron Cotrus intre revolta si rugaciune
- 21-12-2004
- Nr. 252-253
-
Dan GULEA
- RECENZII
- 0 Comentarii
Ion CRISTOFOR Aron Cotrus intre revolta si rugaciune Societatea culturala „Lucian Blaga“ Tiparul executat la Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2003, 318 p. Ion Cristofor este un specialist in literatura exilului romanesc: autor al unei carti despre Nicholas Catanoy sau avatarii unui peregrin (2003), editor in 2002, in colaborare cu Maria Pál, al unui volum de corespondenta (Memoria exilului romanesc) din arhiva lui Traian Popescu, finantatorul madrilen al revistei Carpatii (1954-1990), in fine, cercetator avizat al operei lui Aron Cotrus, exilatul (1999). Cartea de fata este teza sa de doctorat, sustinuta in 2001 la Facultatea de Litere a Universitatii Cluj. Aron Cotrus (1891-1961), printre altele, a fost un poet angajat in anii regimului antonescian, pe care l-a servit si in calitate de consilier de presa al misiunii din Madrid. Acesta este motivul (cvasi)absentei numelui sau din cultura romana, in intervalul 1944 (la sfirsitul caruia este destituit)-1966, data a primelor repuneri in discutie ale poetului prin studii de Vladimir Streinu sau Marin Bucur. Editarea si comentarea, in monografii, a operei interbelice (pina in 1939) sint initiativa lui Ion Dodu Balan (1978) si a nepotului Ovidiu Cotrus. Estimp, opera lui Aron Cotrus cunoaste o schimbare la fata prin intermediul limbii spaniole: Rapsodie […]