Critica literară – limite şi consolări

Cum se întrebuinţează cel mai bine critica literară de azi? Dincolo de pluralismul, firesc şi necesar, al vocilor critice, asistăm, acum, şi la un pluralism al postulărilor conceptuale, al interpretărilor, al situărilor metodologice, asistăm la un dialog polemic, între generaţii critice, dar şi între percepţii diferite, opuse chiar, ale instrumentarului criticii literare. Ceea ce nu este deloc rău. Doar prin dialog, prin argumente, prin nerv polemic, va putea ieşi critica literară din amorţeala în care stăruie de o bună bucată de vreme. Constatăm, la o privire superficială, existenţa a cel puţin două tipuri de critică, ce îşi asumă viziuni, metode, scriituri diferite: critica actualităţii (foileton, recenzie), impresionistă, relaxată, neimplicată teoretic, şi critica universitară, academică, rigidă în reacţii, sintetizatoare, atrasă de metodologii, principii, resurse conceptuale complexe. Dincolo de aparenţe minimalizatoare ori de alibiurile complezente pe care unii teoreticieni i le atribuie, critica literară academică are un statut aparte, instrumente proprii de investigare a fenomenului literar, o metodologie proprie, precum şi un set de principii care îi definesc clar fizionomia.   Fără îndoială că între critica de întîmpinare şi critica academică există numeroase disjuncţii, dar şi confluenţe, corespondenţe, intersectări. Opoziţia între cele două tipuri de critică literară reiese mai ales din gradul […]