Critica literară. Mod de întrebuinţare în secolul XXI (II)

Asistăm, în ultima vreme, la un schimb de generaţii în critica literară românească, nu lipsit de accente polemice şi, uneori, chiar de contestări vehemente. Situaţia nu este, desigur, nouă şi s-ar putea rezuma la bine-cunoscuta „luptă între generaţii“. Şi totuşi, care consideraţi că sînt particularităţile acestei noi confruntări a punctelor de vedere şi a argumentelor formulate de reprezentanţii diferitelor generaţii de critici? Mai este, astăzi, criticul literar o instanţă cu autoritate în cultura română, capabilă să impună autori şi cărţi? În ce fel s-a schimbat în ultimul sfert de secol statutul criticii literare şi cît de importantă este raportarea literaturii române la fenomenul literar contemporan din lume? Se mai poate scrie despre autorii români fără a-i judeca/evalua în context global? Cît de necesară vi se pare recitirea şi reevaluarea autorilor canonici ai literaturii autohtone, dintr-o perspectivă contemporană? Am trimis aceste întrebări mai multor critici, istorici şi teoreticieni literari. În numărul trecut, am găzduit intervenţii de: Iulian Boldea, Paul Cernat, Bogdan Creţu, Daniel Cristea-Enache, Adina Diniţoiu, Caius Dobrescu, Gelu Ionescu, Alexandru Matei, Bogdan-Alexandru Stănescu. În această săptămînă, publicăm răspunsurile primite de la Iulia Popovici, Andrei Terian şi Claudiu Turcuş.