Criza – cea mai răsfoită carte la Bookfest
- 18-06-2010
- Nr. 529
-
Observator Cultural
- EVENIMENT
- 0 Comentarii
E criză! Deocamdată, editurile încearcă să estompeze impactul acesteia asupra pieţei de carte. Bilanţurile după Bookfest 2010 (9-13 iunie) pun accent pe multitudinea de lansări, pe autorii români care şi-au prezentat cărţile în faţa publicului. Numai că afluxul de vizitatori n-a mai fost ca în alţi ani. Zilele de miercuri, joi şi vineri au arătat standuri aproape pustii. Sîmbătă a mai fost ceva animaţie (dar fără înghesuiala altor ediţii), iar duminică a fost cel mai bine (asta poate şi pentru faptul că programul de vizitare al tîrgului de carte s-a prelungit pînă la ora 18.00). Vînzările au scăzut, se pare că nu dramatic, cel puţin aşa susţin editorii. Într-un grupaj pe 6 pagini de revistă, Observator cultural vă propune o privire caledoscopică asupra tîrgului. Scriu în grupaj: Cezar Gheorghe (despre traducerile-vedetă), Marius Ghilezan (despre autorii spanioli, Spania fiind ţară invitată de onoare), Cătălin Sturza (despre literatura română prezentă la Bookfest). Publicăm în exclusivitate cuvîntul rostit de Péter Esterházy la lansarea volumului Rănile bătrînului continent de Péter Nádas. Tot în exclusivitate, Doina Ioanid şi Andreea Răsuceanu vă propun interviuri cu Benoît Duteurtre (Franţa) şi Madeleine Thien (Canada), doi dintre scriitorii prezenţi la salonul de carte Bookfest 2010.