Cu acte în regulă

Dacă pînă nu demult, abordarea contextului comunist şi a literaturii subîntinse lui, pentru a vedea „ce a fost, cum a fost“, era întîmpinată cu destul de multă mefienţă, pe motiv că lucrurile nu s-au decantat îndeajuns, de ceva timp, alt subiect i-a luat locul: „literatura tînără“, „douămiismul“ şi noile forme predilecte. Iar dacă interesul tău este autoficţiunea, pari că vrei să-ţi tai craca de sub picioare cu ambele mîini. Este cazul Florinei Pîrjol, care, asumîndu-şi riscurile în mod vizibil, debutează cu un volum despre fenomenul autoficţional românesc; dar şi al Facultăţii de Litere din Bucureşti, care nu doar că admite, dar încurajează studiul literaturii recente, autoficţiunea făcînd obiectul cursurilor de an (cel al lui Ovidiu Verdeş de la fostul masterat de teoria literaturii este un exemplu), al lucrărilor de licenţă, de masterat şi de doctorat – situaţia de faţă. Susţinută ca teză de doctorat în 2010, cu titlul Recuperarea autobiograficului în proza românească de după 1989, Cartea de identităţi (titlu ingenios şi bine ales) primeşte unele modificări (au fost adăugate observaţii, iar unele capitole au fost scoase – notez cel puţin eliminarea discuţiei despre Luminiţa, mon amour) şi apare printre primele (prima?) cercetări îndeaproape ale unei practici literare deja în […]