Cu semn de exclamare

Constantin CUBLEŞAN - Grăbeşte-te încet – 75 – (Interviuri)

  • Recomandă articolul
Nu m-au atras nicicînd în mod deosebit cărţile aniversare, supuse, inevitabil, prezumţiei de apologie. Conţinutul lor este – aproape obligatoriu, aş spune, şi sînt convins că nu semnalez ceva original – unul exclusiv festivist. N-am reţinut pînă acum situaţii în care „sărbătoritul“ să aibă sîngele rece de a introduce, sub forma unui capitol de sine stătător, şi opinii mai puţin avantajoase, de dragul obiectivizării absolute. Ce-i drept, am tot întîlnit citate incomode, însă de obicei numai în riposta „sărbătoritului“ sau a unui apropiat al acestuia. Mi-aş dori să văd cîndva o ediţie neutră, în care să-şi afle loc şi texte străine de dominanta encomiastică. În limitele civilităţii, fireşte. Dar poate sînt eu prea exigent. De curînd, scriitorul clujean Constantin Cubleşan, cunoscut mai ales în ipostaza de critic şi istoric literar, a împlinit 75 de ani. Prilej cu care a adăugat încă un titlu vastei şi complexei sale bibliografii. Nu este deloc o fastidioasă carte de protocol. Alcătuit din aproximativ 30 de interviuri acordate în ultimii 15 ani, volumul constituie preliminariile memorialisticii la care îmi permit să cred că autorul, respectînd tradiţionala diligenţă ardelenească, lucrează deja.Grăbeşte-te încet (fără semn de exclamare) evidenţiază în primul rînd felul de a fi al scriitorului. […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12891 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }