Culpabilitatea: sentiment şi valoare morală

De unde şi de la ce anume începe orice discuţie, simţim noi, mai importantă pentru propria viaţă? Pînă să dăm un răspuns, cît de cît mulţumitor la această simplă întrebare, constatăm, mai întîi, că orice am fi (vîrstnici sau tineri, bogaţi sau săraci, puternici sau slabi, sănătoşi sau bolnavi, frumoşi sau urîţi şi altele asemenea) nu putem evita să nu consemnăm semnificaţia morală a propriilor spuse şi fapte atunci cînd comunicăm normal şi direct cu semenii noştri. Sînt rare faptele absolut neutre din punct de vedere moral ale vieţii fiecăruia dintre noi. Iată un adevăr elementar de care ne convingem relativ uşor, dacă şi numai dacă sîntem, cît de cît, reflexivi, şi nu doar reactivi în clipele vieţii trăite. Astfel, de pildă, la interogaţia de unde vin ticăloşii, cinicii şi indiferenţii, ne-am chestionat conştiinţa şi experienţa şi oricîte explicaţii am căutat în cărţi şi studii, pînă la urmă o dominantă şi o constantă s-au ivit: perplexitatea în faţa autogenerării unor asemenea fenomene, atît în istoria mare, cît şi în istoria, inevitabil, mică a omului individual. Discutăm mai des despre feţele răului decît despre înfăţişările binelui şi ne preocupă mai tare să vedem consecinţele dezastruoase în plan destinal decît cele benefice. […]