Cultura – o cenuşăreasă?
- 02-04-2009
- Nr. 468
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 1 Comentarii
Petre Stoica a fost, pînă de curînd, contemporanul nostru, unul dintre acei scriitori a căror prezenţă în lume, oricît de retrasă, părea să dea sens şi coerenţă realităţii haotice în care trăim. Poet născut, şi nu făcut, original şi profund, capabil să recompună din frînturi de real întreaga poezie a lumii, Petre Stoica a dispărut la sfîrşit de martie, la fel de discret cum a trăit. Dispariţia lui nu a fost consemnată de televiziunile din România, iar presa cotidiană, cu doar două excepţii (Cotidianul şi Evenimentul zilei), nu a considerat moartea unui poet o ştire de impact. În nici un caz una care să stîrnească valul de „emoţie populară“ provocat de o altă înmormîntare, oficiată în incinta Ateneului şi apoi la Cimitirul Bellu. Judecînd după timpul alocat de două dintre televiziunile de ştiri înmormîntării unui interpret de muzică populară (şi nu întotdeauna autentică), fost parlamentar al Partidului România Mare, n-a lipsit mult să se declare doliu naţional. În acest caz, între doliu şi circ distanţa n-a fost prea mare, iar spectacolul a asigurat celor două posturi ratinguri imbatabile. Lumea în care trăim pare, de multe ori, o caricatură grotescă, indiferentă la valori culturale, cînd nu chiar mefient-dispreţuitoare. Rămîne, după […]
observ ca unele rubrici sunt favorizate de cititori, sunt comentate, altele ba! V-aș propune sa reduceti ceea ce nu prea intereseaza pe cititori, din moment ce acele articole nu au nici un comentariu, in acest numar pasivitatea fiind mai vizibila.Scuze, daca sunt prea sententios.