Am primit, pe la sfîrşitul lui 2008, un e-mail de la un necunoscut (chiar aşa începea: „Domnule Liviu Ornea, nu ne cunoaştem“). Îmi spunea că, în preajma Crăciunului, umblînd cu soţia prin librării, a dat peste cartea mea, a cumpărat-o şi, ajuns acasă, s-a pus pe citit. M-am bucurat. Am încă naivităţile şi orgoliile începătorului. Uite, mi-am zis, …