Cum mai iubesc ruşii astăzi
- 17-12-2009
- Nr. 505
-
Andreea RĂSUCEANU
- Literatură
- 0 Comentarii
Antologia From Russia with Love a fost alcătuită de Galina Dursthoff şi publicată în Rusia în 2008. La numai un an, ea apare în noua colecţie a Editurii Art, „Biblioteca ideală“, în traducerea lui Ruslan Carţa. Cei optsprezece autori reuniţi aici sînt nume mai mult sau mai puţin cunoscute la noi, din „noul val“ de prozatori ruşi. Prozatoarea Ludmila Uliţkaia e cunoscută publicului român datorită romanului Al dumneavoastră sincer, Şurik, apărut în 2008 la Editura Humanitas Fiction, în colecţia „Raftul Denisei“, dar şi volumelor Minciunile femeilor şi Cei dintîi şi cei de pe urmă – Humanitas, 2005, respectiv 2008 , colecţia „Cartea de pe noptieră“. Viktor Erofeev, autorul celebrei povestiri Viaţa cu un idiot, e şi el prezent cu unul dintre cele mai reuşite texte ale antologiei, Masajul chinezesc. Anna Politkovskaia, cunoscuta jurnalistă de origine rusă asasinată la Moscova, autoarea cărţii Rusia lui Putin, apărută la noi anul trecut, la Editura Meteor Press, contribuie la antologie cu un text marcat de un puternic dramatism, în care este vorba despre iubirea dintre doi invalizi, ce se petrece între pereţii unei case distruse de bombardamente, din Groznîi. Iuri Mamleev semnează un text ce aminteşte prin tonalitatea întunecată de Sectanţii, subscriind experienţa amoroasă […]