Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Cum se face o porcărie (I)
Istorii de familie
- 01-08-2014
- Nr. 733
-
Gabriel ANDREESCU
- POLEMICI
- 22 Comentarii
Am oroare să aduc în public discuţii ochi în ochi, chemări telefonice, înţelegeri între intimi. Am o cultură a discreţiei, cea a unui om pe a cărui tăcere se poate conta. Montajul cuplului Dorin Tudoran – Radu Ioanid şi entuziasmul comentariilor ostile au rupt echilibrul dintre ce este privat şi ce este public; ele deschid o nouă cale eforturilor de decredibilizare a muncii şi a vieţii, cu care mă confrunt, periodic, de mulţi ani. Am scris şi am spus ori de cîte ori a fost cazul că mă simt foarte dator lui Dorin Tudoran. Fostul disident a intervenit pentru mine în momentul cel mai vulnerabil prin care am trecut înainte de 1989: ameninţarea cu internarea într-un spital psihiatric. Bănuiesc că depoziţia lui în faţa Comitetului de Afaceri Externe american a constituit un redutabil zid de protecţie. Am fost şi după 1990 subiectul unor gesturi ale sale de generozitate. Este motivul pentru care postarea articolului „Excepţionalismul românesc – azi, cea mai morală dintre loviluţii“, cu incriminări indecente la adresa mea, nu m-ar fi făcut, ea singură, să pornesc această poveste-meditaţie. Cohorta de entuziaşti ai mizeriei mobilizată de aşa-zisele „dezvăluiri“, ca şi consecinţele asupra receptării a ceea ce scriu m-au convins că, […]
Logica dvs. e extrem de subreda, ceea ce nu e de mirare, dat fiind faptul ca se intemeiaza pe o suita de prezumtii fara nicio baza, in afara unor speculatii extrem de generice. Un exemplu bun e chiar jocul de date. Atunci cand nu va ies la numar anii – 2001, 2002, 2008 – ajustati dupa perferinte, chiar daca asta va arunca teza si mai tare in derizoriu.
Scrieti: \\\”procesul de edulcorare a adevarurilor pentru care era sa moara inainte de Revolutie a inceput in timp, probabil de cand a acceptat ca o simpla recunoastere anuleaza efectele orientarii politice, partizane comunismului, de dinainte…\\\” Dar dl. GA scrie negru pe alb: \\\”Daniela Ghiţescu a colaborat cu Securitatea. A fost, ca să completăm terminologia, o colaboratoare profesionistă (5.) Este cazul tuturor lucrătorilor din instituţiile de relaţii externe. … Asistenţa dată de Daniela Ghiţescu instituţiilor de susţinere a politicii regimului comunist este incontestabilă. Constituie o vinovăţie şi îi pune pe umeri o responsabilitate. Vinovăţia şi responsabilitatea sînt conexe.\\\” Ca dna. D(G)A e vinovata, este asumat direct, nicidecum nu se pretinde altminteri. Iertarea, cata o fi, ramane privata. Nicaieri nu a pretins dl. GA ca dl. Tudoran sau dvs. ar trebui sa o iertati pe dna. D(G)A.
Mai scrieti: \\\”E vizibil ca dl Andreescu se confrunta cu multe neclaritati, mai ales in zona separarii dezechilibrate, insuficient gandita/ traita a zonei private de cea publica.\\\” E evident, mai curand, ca problema va apartine, dvs. si dlui. Tudoran si altora care gandesc la fel. Dumneavoastra v-ati dovedit cei incapabili sa distingeti intre argumentele aruncate in joc de dl. G. Andreescu si viata sa privata. Chiar nu e evident?!
Oricum, toata povestea are si o dimensiune naiva. Multi dintre noi au cunostinte – prieteni, familie – care au informat. Multi (nu toti, dar desigur destui) i-au iertat pe cei apropiati pentru asta. Ar trebui sa-i suspectam pe toti ca s-au imprietenit cu comunismul ori au relativizat vinovatia colaborarii? Partea naiva vine din faptul ca dl. G. Andreescu e scos inainte fiindca l-a \\\”inalbit\\\” pe Breban. Faptul ca i-a \\\”inalbit\\\” pe Doinas sau Marino nu se pune. Faptul ca a aplicat exact aceeasi logica unui caz relativ similar, insa, il face brusc suspect de relativizare, pur si simplu fiindca cuiva Breban (dar nu Doinas sau Marino) ii este indigest. Iar explicatia naiva e gasita in ceva ce, din nou, multi dintre noi – si, sunt convins, multi disidenti – au facut, de fapt, oricum. Dar asa e, cand n-ai argumente publice, gasesti argumente private.
@chronologia II: Reușiți două erori într-o frază, în chiar prima. Nu caut vreo atenuare și nici fac vreo apologie.
Capitolul de istorie la care vă referiți e-ncheiat – dacă-i doar un capitol. Dreapta lui înțelegere nu-i încheiată. Nu asta-i cu-adevărat grav ci faptul că-i tot mai puțin probabil să se poate-ncheia vreodată. Iar rămînerea-n faza unei căutări a soluției juste de-ncheiere nu duce – după cum se vede – la altceva decît la neînțelegere între supraviețuitorii ”capitolului de istorie”. Cumva, ne-ntoarcem la peștera lui Platon: privim umbre și le-nțelegem diferit. Nemaiavînd seninătatea de a accepta că, dacă tot sînt umbre, e dreptul fiecăruia să le vadă cum poate/dorește/i se năzare.
Numai că are temei și ceea ce-nvrăjbește: pentru unii, umbrele acelea țin de o memorie irefutabilă, neiertătoare în sensul că nu se lasă modificată de trecerea timpului. Care n-o face nici măcar mai puțin dureroasă. De aceea și sînt sensibili atunci cînd se găsește cineva să se joace cu urmele memoriei. Se pot juca dar cu ale lor, nu cu alte altora.
Alții, în schimb, se dovedesc ”iertători”. Au nu doar puterea de a merge mai departe – pe care și ceilalți o au – dar și pe-aceea de a schimba cheia înțelegerii acelor urme/umbre. Devine inevitabil ca neiertătorii să îi socotească pe iertători, cam trădători – în numele suferinței comune din trecut.
Nu sînt în vreuna din aceste situații dar tot socotesc că trebuie menajată suferința celor care nu mai pot lua a la legere o istorie care i-a marcat atît de profund.
Oricum, socotesc exagerată teoria potrivit căreia de la încheierea nepotrivită a acelui capitol ni s-ar trage necazurile de astăzi. Eu merg pe varianta că aceeași lume, care a făcut posibil ”succesul” activității securiștilor, îl face azi posibil pe-al machiavelismului politic. (Deși, între noi fie vorba, ceea ce-nțelegem noi prin asta e jignitor la adresa lui Machiavelli.)
Stimati domni si cititori,
Este nevoie de o mai nuantata finete pishologica, haideti sa nu fim inocenti ca dl. Andreescu!
@crhonologia: Si dl Andreescu spune, ca s-a mutat la actuala sotie in casa din preajma lui 2002. In 2008 abia s-au casatorit! Dar nu fiti naiv,,,procesul de edulcorare a adevarurilor pentru care era sa moara inainte de Revolutie a inceput in timp, probabil de cand a acceptat ca o simpla recunoastere anuleaza efectele orientarii politice, partizane comunismului, de dinainte. ( timp de 20 de anii!!) .Si e clar ca nu e numai asta… E vizibil ca dl Andreescu se confrunta cu multe neclaritati, mai ales in zona separarii dezechilibrate, insuficient gandita/ traita a zonei private de cea publica.
@ InimaRea, ca sa va mai atenuati distantarea de dl Andreescu acum faceti apologia „relatiilor de serviciu cu Securitatea”? Cititi cartea despre ambasador si chiar interviul acordat dlui Ovidiu Simonca de dl Coen Stork ca sa constatati ca au fost si alti lucratori din ambasada care nu au colaborat – vezi cealalta secretara, Ioana Racotta. (Nu mai dau exemplele din viata de zi cu zi)….Iubirile adevarate sunt fabuloase si ar trebui sa ne ghideze toata viata, daca sunt autentice ( si nu interesate sau pline de pasivitate emotionala…); dar totodata trebuie sa mearga mana in mana cu adevarul pentru care ai luptat o viata intreaga. Iar unele adevaruri sunt absolute, nu exista nuante de gri…de pilda moartea… Da..de ex moartea lui Ghe Ursu.. Asa vreti sa se incheie acest capitol de istorie pe care il traim acum? Cu uitarea si anihilarea completa a adevarului datorita unor chimisme/impresii de tot felul, in loc de alegerea de a ramane o voce curata, nealterata care lupta impotriva mediocritatii, insensibilitatii, inumanismului si machiavelismului politic care ne-a invadat prin totii porii?
Dle. Manu, toate problemele sunt simple… Mai ales pentru cei care nu sunt interesati de detalii. Cum ar fi, de pilda, acela ca dl. Andreescu a lansat prima ‘operatiune de inalbire’ in 2001 (cazul dlui. V. Vetisanu), inainte sa fi inceput relatia cu dna. Ghitescu (dupa o scurta legatura abandonata la mijlocul anilor 90) si ani buni inainte sa se fi casatorit cu dansa. Clar ca buna ziua, nu?
Multumesc profesorului ne-re-numit M Adam care, metodic si logic, reuseste si punele accentele care trebuie. Da, Gabriel Andreescu se incurca in prea multa subiectivitate pe care incearca sa o ambaleze intr-un discurs „obiectiv”. Nu viata privata este problema persoanei publice G Andreescu, ci faptul ca nu intotdeauna reuseste sa gaseasca cheia pentru clasamentele si notele etice de „bine” si „rau” pe care cu un ton categoric ni le ofera de ani buni, despre diversi oameni. Chestiunea e una etica. Cum poti sa faci clasamente daca ai, cel putin, neclaritati etice in spatiul privat. Si aceasta nu este o chestiune de „dosar de anii 50” cum incearca sa insinueze Gabriel Andreescu. Este o realitate pe care cred ca Gabriel Andreescu nu a clarificat-o cu luciditate…
Peter Manu: Cel puțin, eu n-am afirmat așa ceva. Spuneam că Dorin Tudoran poate ajunge a nu mai prețui pe cineva care decade-n impostură. E de lămurit dacă dl Andreescu a decăzut ori ba.
Apropo de ”relațiile de serviciu” cu Securitatea, și de felul cum s-a schimbat optica în care erau privite, nu are decît mă bucura faptul că, pînă la urmă (cam 20 și de ani) unii oameni au putut ieși din logica răzbunării talionice, și au putut accepta că și vinovăția securiștilor și a parasecuriștilor poate fi măsurată, fiindcă nu-i toată de maximă gravitate.
Nuanțarea aceasta dă bine și social, nu doar intelectual (unde-ar fi fost obligatorie de la bun început, zic eu). Atîta doar că dl Andreescu e într-o situație ingrată, astfel că e suspectat că nuanțarea e legată de fosta doamnă Ghițescu.
Eu unul n-aș avea nimic de spus dacă așa ar fi – și dragostea poate contribui la adevărul istoric. Tot ce mi-aș dori ar fi ca dl Andreescu să dea cît mai puține explicații, și să accepte cu stoicism tratamentul public.
@dp: Vă-nșelați, nu toată lumea publica cu voie de la poliție. Cei mai mulți aveau nevoie de doar aprobarea editurilor. care-și asumau responsabilitatea pentru ceea ce publicau.
Cu voie de la poliție, publica cineva care avea o situație aparte, cum avea Breban după ce cochetase cu ideea rămînerii în Vest, din poziția de membru al CC/PCR. Și nu doar că el avea nevoie de aprobarea poliției, dar și cei care-i comentau cărțile erau atent selecționați, ceea ce nu se-ntîmpla cu autorii fără regim special.
În privința relației mele cu Dorin Tudoran, iarăși vă-nșelați. Oricum vă-nșelați plecînd – iar – de la o premisă falsă: cum că publicînd cineva pe Certocrația, este automat fan Tudoran și-i ia apărarea ”patetic”.
Dar aveți și oarecare dreptate, mă mîndresc cu prietenia literară a lui Dorin Tudoran, ca și cu aceea a lui Liviu Antonesi, Florin Iaru, Cristian Teodeorscu și a altora. Dacă pot da opinii obiective doar oamenii fără prieteni, nimeni n-ar mai deschide gura în apărarea acelor prieteni. Și-atunci, la ce-ar mai fi buni prietenii?
Presupuneți, așadar, că prietenia e dușmanca obiectivității. N-am să combat asemenea idee, vi-o las intactă, așa cum o văd – ca pe o floare de plastic.
Finalul – cu oportunism șcl – e penibil. Zău așa, puteți mai mult decît să suspectați de oportunism ”un pensionar”.
Fraţilor postaţi, sunteţi buni de compătimit cu toţii ! Sistemul în care aveţi iluzia că vă înfigeţi, revanşard, colţii, e bine mersi ! Ce dovadă mai bună vreţi decât faptul că, din când în când, vi se aruncă, acolo, câteun \\\\\\\”oscior \\\\\\\” să-l îmbăl-sămaţi în otrăvuri secretate savant ca pe un trofeu , în vreme ce scheletul, repet, e bine mersi . Nu aveţi atâta curaj să deschideţi ochii ca să vedeţi cine o duce cel mai bine în scumpa noastră ţărişoară, tranşată şi rostogolită întru veşnica pieire şi nu ….pomenire. Vroiam să spun că sunteţi buni de compătimit, dar, oare, orbirea voită să merite aşa gest? Pare că nu, aşa că roade-ţi-vă osciorul primit şi iluziţionaţi-vă că v-a căzut în ambuscadă Stalin, fiul lui Lenin…
InimaRea, in general cu inteligente comentarii pe citeva site-uri, pe care l-am urmarit cu simpatie, mai ales pt. ca este garantat (si editat) de Liviu Antonesei, raspunde comentariilor la „razboiul” purtat de D. Tudoran cu Nicolae Breban.
numai ca, desi anunta, in deschidere, principii, IR devine patetic si mai mult decit atit sare in apararea propriu-zisa a proprietarului site-ului Certocratia, pina la confuzie.
de ce este adus in discutie titlul brebanian Ingerul de gips, publicat in 1974 ?
dar cine, in 1974, publica in Romania altfel decit cu voie (si) de la Politie, cum se exprima IR?
dar sa nu lungim inutil acest raspuns, spunind ca, principial, nu?!, l-am intilnit pe Nicolae Breban, in ultimii 15 ani, de doua ori, intimplator, la Uniunea Scriitorilor si la o lansare, in vreme ce IR se intilneste aproape zilnic, pe Certocratia, cu Dorin Tudoran, pe care, cum altfel?, recunoaste ca nu-l cunoaste atit de bine, insa suficient pt. a ne asigura (chimie pura, aici!) ca Tudoran nu-l uraste pe Breban !
trebuie sa-l credem, numai ca D.T. scrie si vorbeste, doar ca sa ne deruteze, amuzant, ca si cum l-ar uri pe Breban. simpla intimplare !
InimaRea este invitatul permanent al postarilor lui D.T., asa cum Ion Cristoiu era, pe vremuri, invitat perpetuu la emisiunile lui Mihai Gadea.
dar daca nu-l invita, de fapt, nimeni si tocmai asta doreste prin aceasta postare vajnicul IR ?
oportunismul poate lovi la orice virsta…chiar si la virsta pensionarii…
nu am nici o cădere dinspre decădere să mă amestec în gîlceava înțelepților (scriitori? – oh, aceștia sunt mult mai mult decît scribi…)
dar dacă în anii’ 90 invocai filmul lui Ciuhrai, riscai să fii executat ca bolșevic și minunăția de film să fie … distrusă… la propriu
acum chiar că lipsesc vocile Alianței Civice de atunci
de fapt, lipsește SOCIETATEA CIVILĂ
(poate că există, dar nu se aude…. instinct de conservare? antrenament de rezistență / pentru ce? am obosit să țin pietroiul: prea multă retorică făr’ de ”conținut)
…mde, variațiunile pe o temă dată par să continue —
le vom urmări de pe margine
„Daniela mi-a povestit şi care lipsesc din dosar. (Culmea, ea şi-a cerut dosarul la CNSAS şi i s-a spus că… nu are dosar.)”
Dosarele informatorilor pe linie „externa” erau facute de DIE-CIE si au fost preluate integral de SIE. Aveti curaj sa-i cereti lui Melescanu in mod public desecretizarea dosarului? La pachet cu al lui bujor sion, ca ar fi distractiv.
@ inimarea
Nu cred ca Gabriel Andreescu este un impostor. La urma urmei, pozitia lui din ultima vreme este impartasita de o multime de oameni care accepta ca relatiile „de serviciu” cu Securitatea nu sunt condamnabile.
Problema la Andreescu este trecerea de la maniheism (ai fost sau n-ai fost informator) la noua atitudine.
Oameni ca Daniela Ghitescu-Andreescu au facut rau. Faptul ca sunt aparati de oameni buni (care, in unele cazuri, le sunt foarte apropiati) nu schimba lucrurile.
Stimate Dle G. Andreescu,
Dincolo de faptul ca este dramatic si aproape inestetic tipul de “dare de seama” pe care ati inteles sa o faceti pentru a va “justifica” public angajamentul asumat fata de fosta colaboratoare a Securitatii , este neindoielnic ca dvs, prin aceasta expunere doriti sa ne initiati, exhaustiv, in preceptul crestin: “ Dzeu nu doreste rastignirea pacatosului, ci indreptarea lui ! ”. Mai mult decat atat, ati sistematizat anumite instrumente prin care transpuneti acest precept, notiunii particulare (identificata de Dvs prin acest text) de: combatere a discriminarii “minoritatii” formata din fostii colaboratori (profesionisti) ai Securitatii reconversionati cu succes si adaptati la societatea moderna din Romania.
Dle. Andreescu, cu toata consideratia pe care o avem fata de parerea dvs foarte dezapreciativa fata de cititorii si “postacii” de pe forumul publicatiei OC, nu putem sa nu observam straniul amestec de luciditate si orbire. Pe ce ne bazam cand facem aceste observatii? Nu pe tendentiozitatea si reaua-credinta cu care ati fi tentat sa ne catalogati, ci pe o analiza logica, obiectiva, nesentimentala (insotita de o doza buna de common sense) pe care o aplicam la o simpla lectura a textului Dvs. Asadar :
1. Sa introduceti ca baza de plecare si de evaluare in “apararea” doamnei, faptul ca toti angajatii Ambasadei erau colaboratori si, deci in mod “natural” si actuala dvs sotie, iar traducerile pe care le facea dna sunt insignifiante, simple articole din ziare la indemana oricarui cetatean securist, este frivol, nociv si influenteaza profund negativ “stiinta” pe care se presupune ca o folositi in deconspirarea altor colaboratori si dosarele lor.
Nu, domnule dizident, “regula” nu era ca romanii sa accepte sa colaboreze cu Securitatea imediat dupa terminarea facultatii (deci aproape 20 de ani pana la Revolutie) – asa cum a facut si actuala dvs sotie, context confirmat de curand si de ambasador in interviul acordat dlui Simonca in OC – numai pentru ca le este bine la o ambasada, le place viata din preajma diplomatilor straini, receptiile, dineurile, ambianta occidentala, cand milioane de romani traiau in intuneric, fara apa calda, alimente de baza, spitale insalubre, legi si practici criminale, etc, etc. Regula, evident, nu era nici aceea sa te opui fatis regimului si sa devii dizident, punandu-ti viata ta, a familiei si a prietenilor in pericol.
Regula, in acord cu o moralitate si o constiinta simpla, naturala a binelui era sa accepti un post de profesor de limba engleza, germana, etc, sa te duci (cu inima stransa) acolo unde erai repartizat de statul socialist, sa iti construiesti o familie si o cariera “din nimic”. Este drept, a fost o regula si o perspectiva foarte sumbra in cei 40 de ani de comunism, dar macar aveai la indemana lupta ca sa iti construiesti zi de zi o constiinta a binelui, a demnitatii de sine, a unei etici si morale elementare.
Credeti ca actuala dvs sotie si-a sabotat timp de 20 de ani aceasta constiinta, crezand ca face “ bine” ca isi toarna seful, studentii la limba olandeza, scriitorii sau artistii revoltati impotriva regimului ceausist, si brusc, la cateva zile dupa Revolutie a fost atinsa de o alta constiinta a “binelui” pe care si-a inceput-o manifesta cu un “zel stahanovist” pana in zilele noastre…?
Dle Andreescu, nu va impiedicati de stilistica textului, ca sa nu observati cat de ilogic si plin de subiectivism este ceea ce dvs incercati sa ne convingeti! Ca lucrurile stau asa cum le observam noi, rezulta atat din faptul ca doamna credea, la varsta maturitatii, la 30 de ani, ca ” face bine ca toarna la Securitate”, dar crede si in 2009, la varsta de aproape 60 de ani, tot ca facea ” bine” si ca nu este vinovata…! In ce fel a evoluat constiinta doamnei?
Este indeajuns a fi citite informarile pe care le facea sotia, consemnate in cartea despre Ambasador ( autorul volumului a mentionat ca dosarul este mult mai voluminos, si a publicat doar o selectie) pentru a observa, de pilda, ca facea traduceri si informa despre Doina Cornea, Mihai Botez, Augustin Buzura, S.L.O.M.R, etc. Mai mult, dna sistematiza informatia si transmitea sefilor securisti despre formele de opozitie din Romania.( activitatea depusa a fost propusa pentru recompensare de catre sefii securisti) – vezi fila 259- Volum despre ambasador CS.
Prin bagatelizarea de catre dvs. a activitatii sotiei de informatoare , “argumentand” ca traducerile din olandeza, numele vizitatorilor Ambasadei , al studentilor sau al oamenilor care se opuneau regimului (intr-o forma sau alta), articolele de ziar din presa straina, etc. erau atat de “publice” si la indemana sistemului de represiune din Romania, ne directionati pe drumul “logicii” prin care sa ne inchipuim ca, de fapt, Securitatea era un fel de vasta Organizatie de binefacere, care isi angaja colaboratori in posturi cheie din Romania, ii pregatea temeinic, ( vezi fila 316, pct.2 Volum), le dadea ani de zile bani si pozitii privilegiate, dar in concret ei nu aveau deloc nevoie de informatorii ei, putand sa isi faca treaba si singuri !!
Ati documentat dvs, sau ambasadorul (care in interviul de acum cateva zile din acelasi Observator cultural incearca sa puna accentul – bine ghidat de dl. O.Simonca – pe profesionalismul doamnei de secretara si nu pe activitatea de turnatoare) cati romani, familiile lor, rudele, prietenii, vecinii au fost afectati/prejudiciati in cei aproape 20 de ani de “turnare” prestata de actuala dvs sotie, si rezultatul a fost: NICIUNUL !!?? ( vezi un banal exemplu fila 317, pct.5 Volum)
Si sa stiti, noi nu contestam competentele in limbi straine, inteligenta, capacitatea de munca, de strategie, de organizare a doamnei! Suntem convinsi ca erau si sunt mult peste medie! Dar nu asta importa cand trebuie evaluate consecintele activitatii de colaborare timp de 20 de ani cu Securitatea alocata angajatilor din ambasadele straine din Romania comunista.
2. Stiti cand , iata, a contat inteligenta si gandirea extrem de strategica a doamnei, actuala sotie?
Imediat dupa Revolutie cand s-a uitat in ochii ambasadorului si separat (probabil) ai dvs si v-a marturisit colaborarea! Ce alt procedeu mai inteligent, mai “intelept”, mai vizionar ar fi putut folosi un om cu experienta, fin psiholog al fiintei umane si al vremurilor, care dorea sa se adapteze si sa supravietuiasca cel putin la fel de “bine” schimbarii si noului regim??
Sa nu uitam ca la fel de senina, “deschisa”, privind direct in ochi, cu “onestitate”, la intrebarile explicite ale ambasadorului, dna Daniela Ghitescu ii raspundea acestuia cu 1 an mai inainte, in 28 dec 1988, ca nu colaboreaza cu Securitatea si ii argumenta induiosator de logic si prietenos de ce nu este obligata sa o faca!! – vezi Nota informativa a sursei “Daniela” din volumul despre ambasador editat de Catalin Strat, pag 255 si urmat.
Obiectivul dnei Ghitescu de a se adapta perfect noii oranduiri democratice de dupa revolutie s-a imbucat perfect pe vulnerabilitatea ( asumata explicit de dvs aici) si naivitatea de care, din pacate, dati dovada.
La acel moment vulnerabilitatea dvs accentuata, incontestabil exista: erati proaspat divortat si sotia nu v-a mai vrut inapoi, e clar ca nu aveati unde locui (din moment ce ulterior v-ati mutat in casa Danielei Ghitescu), aveati ( asa cum va auto-descrieti) o relatie proasta cu notiunile de saracie/bani/ bogatie, erati necomunicativ, rigid si un slab psiholog in interactiunile cu ceilalti, din cate se stie relatiile dvs din acea perioada cu GDS, APADOR, colegii de “lupta” erau si ele tulburi. Doamna venea, la schimb, cu relaxarea data de munca si interactiunea de o viata cu diplomati si intelectuali occidentali, cu experienta in observarea, cunoasterea si lucrul cu mintile oamenilor si, mai ales, cu aspiratia puternica de a se inserta prefect in noua oranduire democratica.
Ce alta ocazie mai potrivita si mai “nobila” decat sa iti rebrand-uiesti numele si “renumele” cu numele unui dizident precum cel de Andreescu?
Tema “ binelui, dle GA, are multe valente si probabil ar trebui parcurse tomuri pentru definirea si apropierea de aceasta virtute. Care credeti ca este o “ fata” a binelui? Cea a fostei sotii, care dupa divortul de dvs a acceptat inca 10 ani sa nu isi refaca viata si relatiile sociale de dragul copiilor, a notiunii de familie, din devotament in adevaratul sens al cuvantului? Sau cea a dnei. Ghitescu care nu a putut sa va ingrijeasca, sa va iubeasca, sa se daruie, sa va fie prietena, in solitudinea sentimentelor din afara institutiei casatoriei? Si desi era extrem de previzibila o astfel de situatie ca cea in care sunteti plasat (din nefericire), acum, prin “judecarea” dvs publica, dumneai cu dragoste, deschidere, compasiune a acceptat si a insistat pe calea mariajului contractual !
Exista, de asemeni, o “fata” a binelui ca cea a compilatiilor monden -comerciale, perseverent aruncate in mass-medie si site-uri de socializare, dintre stiintele contemplative budiste- picturi naïve – texte occidentale pe teme de spiritualitate si relatii umane. Si mai cunosc niste fete ale binelui, cum ar fi, de pilda, cazul unor mai tineri colegi, profesori de engleza in Bucuresti, extrem de prost platiti, care se duc voluntar, o data pe saptamana pana la Slobozia ca sa predea engleza unor copii f saraci de gimnaziu. Mai cunosc , tot niste tineri si tinere, care se duc dupa program sa faca niste exercitii de desen si jocuri cu grupe de copii autisti care nu beneficiaza nici ei, nici familiile lor, de nici un program de protectie din partea statului roman.
Invocarea dvs din final, a “naturelului uman”, a “chimismului” dintre un erou dizident si o fosta colaboratoare a securitatii, dincolo de patetismul indiscret, arunca valoarea si stiinta gandirii obiective, detasate, pure si independente pe care vi-o arogati (mai mereu) intr-un derizoriu confuz, umoral, deloc precaut, dar care duce…….la disolutia aproape completa a Adevarului faptelor si oamenilor .
Toată argumentația lui @d.p ajunge vorbărie goală, plecînd de la o premisă falsă. Criteriul afectiv nu funcționează în orice condiții dar cel principial da, dacă-i rămîi fidel. Asta face Tudoran, respectă principiul după care se deosebesc dizidenții și răsculații autentici, de cei ”cu voie de la poliție”. Cum Breban cocheta cu un tartor al Securității, n-avem a crede decît că ori și-acela era dizident, ori că Breban juca-ntr-o farsă grotescă. Iar nu valoarea literaturii sale e-n relație cu această legătură primejdioasă – vinovată, zice Tudoran – ci însăși existența literaturii sale, care n-ar mai fi existat fără dulcele prizonierat al lui Breban. Să ne amintim că, pînă la Ingerul de ghips – publicat cu voie de la poliție – Breban își publicase mai puțin de jumătate din operă. Să ne mai amintim că Tudoran n-a mai putut publica nimic, nici n-a mai putut trăi în RSR, ca dizident. Că revolta lui s-a soldat – printre alte grave urmări – și cu-ncetarea activității sale poetice.
Dar acesta nu poate fi un motiv de a-l urî pe Breban, fiindc-ar trebui să-i urască pe toți aceia care ”au rezistat prin cultură” – și lista n-ar fi deloc neimportantă. Dac-ar putea urî, Tudoran ar urî ceea ce l-a determinat să nu reziste prin cultură, să fie exilat și nevoit să se reinventeze.
Nu-l cunosc destul pentru a putea afirma că Tudoran poate urî ceva ori pe cineva. Dar cît îl cunosc îmi spune că poate ajunge a nu mai prețui pe cineva care-și abandonează principiile pe baza cărora și-a construit reputația; pe cineva care decade-n impostură.
Departe de mine gindul de a contesta activitatea de dizident a dlui Tudoran. Ca a fost membru de partid inante de a deveni dizident e oarecum de inteles si sint convins ca a facut-o doar din carierism si nu din convingere (desi nu stiu care situatie e mai condamnabila).Activitatea de dizident sterge insa cu totul pacatul de a fi fost membru PCR.
Cred ca ceea ce s-a petrecut in conditii de nelibertate e oarecum de iertat. Ce e insa mai putin scuzabil e optiunea morala (adica imorala) facuta in conditii de libertate. Ma refer in particular la flirtul dlui Tudoran cu Voiculescu, explicat la vremea lui ca un ajutor unui vechi prieten.
Sa nu fi stiut dl Tudoran ce a devenit Voiculescu dupa stadiul incipient al prieteniei lor (probabil la nivel de liceu)? E onorabil sa te asociezi cu un exemplar de teapa lui Voiculescu si sa-i dai girul tocmai tu, unul dintre dizidentii de vaza?
Sint lucruri pe care eu unul nu le inteleg. De aceea as zice ca dl Tudoran ar face bine sa se uite si-n propria batatura si sa fie mai putin vehement.
Mr. Andreescu has had to put up with wife’s unsavoray past. In the process, he has become biased in favor of other collaborators of the political police. Pretty simple.
daca D. Tudoran nu l-ar uri atit de profund pe Nicolae Breban, probabil ca nu am fi avut parte de aceasta poveste, cum altfel ?, care sporeste intelegerea noastra si farmecul infinit al lumii din jurul nostru.
aflam, astfel, ca viata (mai) are inca farmec, insolit, imprevizibil si chiar….iubire.
D. Tudoran stia, probabil, de multa vreme, de existenta Danielei in viata prietenului sau, dar nu se \”desparte\” de acesta, nu devine suspicios decit in 2013, dupa ce Gabriel Andreescu publica volumul Cărturari, opozanţi și documente – Manipularea Arhivei Securităţii (Polirom, 2013).
Acolo, Nicolae Breban este tratat cu exactitate, fara orbirea prin care il \”vede\” D. Tudoran.
dupa ce Paul Goma, un nume atit de greu, fie ca ne place, fie ca nu, vorbise despre un Breban modest si onest, care il sprijinise atunci cind mai toti in Romania il ocoleau in fuga, vine un alt nume de neexpediat in graba, Gabriel Andreescu, si, intr-un volum publicat la o editura serioasa, spulbera mitul agentului de influenta, care ar fi fost autorul Buneivestiri, \”mit\” care circula, chiar agresiv, si inainte de 1989.
astfel, intreaga publicistica \”dedicata\” lui Breban, in 30 de ani, de catre D. Tudoran este pusa sub semnul intrebarii….
totusi, orbirea lui D.T., care poate fi inteleasa si ea, mai ales de acei care il cunosc pe Breban -de la G.Liiceanu si N. Manolescu, la Stelian Tanase- poate da nastere unei intelegeri superioare a ceea ce se intimpla sub ochii nostri
si putem citi/trai, astfel, pasaje memorabile :
\”Chimismul care face un bărbat, pregătit să-şi dea viaţa pentru a înfrunta comunismul, să devină partenerul unei femei care a servit instituţiile acelui sistem are o dimensiune omenească şi intimă. Cu siguranţă, reprezintă o temă pentru ceea ce înseamnă fiinţa umană.\”
Nu vă impacientanţi, Domnule Gabriel Andreescu. Tudoran, botezatorul noului adevăr, cu chip uman, nu se dă întors de la misie. Îmi adevereşte că nu a lucrat cu Mihai Gafiţa, dar pe manuscrisul meu stă scris NU SE PUBLICĂ, sub sentinţă desfăşurându-se , lăbarţată semnătura consilierului extern al CR. În schimb, e gata să-mi destăinuie cum că, a da, dacă e vorba de Gabriel Gafiţa, păi, atunci, nu el, Tudorică, fu cel care aşa şi pe dincolo…
Părerea mea e că aţi procedat corect în perioada în care nu aţi văzut, nu aţi auzit, de trompetist! Dacă îl băgaţi în seamă, se apucă să vă facă curat în ogradă ca să aveţi timp să uitaţi într-a lui. Aferim…
Chestia „era antiiliesciana ” e comica. Probabil antiilescianismul a devenit calitatea suprema a unei persoane. Restul nu conteaza sau e nesemnificativ. Si Stefan Andrei se declara antiiliescian poate chiar mai profund, vezi recenta carte a fostului demnitar „De la frac la zeghe”.
Titlul unui film sovietic din anii ‘950. Un albgardist și o femeie roșie naufragiază pe un mal pustiu. El – prizonierul ei, care-și flutură pușca pe patul căreia-s 40 de crestături – cîți albgardiști împușcase.
Izolați de tumultul războiului civil, refac cuplul primordial – un om și o muiere. După o scurtă conviețuire edenică, apare un vapor albgardist, către care bărbatul pleacă înot. Muierea părăsită redevine roșie și mai crestează o dungă pe patul puștii sale revoluționare.
Dacă vedea filmul, dl Andreescu înțelegea în ce condiții e posibilă fericirea alături de fostul inamic politic. Prea lungul text de acum – amenințînd a deveni roman-foileton – arată că dlui Andreescu nu-i pasă de fericirea conjugală.
Ar fi o problemă personală dacă dlui și-ar asuma neputința de a fi fericit în cuplu, în loc să paseze altora răspunderea pentru asta.
PS: E răvășitoare uimirea față de faptul că soția dlui nu are dosar în arhiva CNSAS. Continui să-l suspectez de diletantism în cercetarea sa științifică, pe tema ”Securitatea ca poliție politică”. Bănuiesc că n-a putut face saltul către profesionalism datorită unei candori intrinseci, de nedepășit – în anumite momente.
Ce bla-bla jenant… Nimeni nu ne-ntrece la judecat pe altii, dar cand vine vorba despre noi ori consoartele noastre nu ne mai oprim: „porcarii, stalinisti, manipulatori, ticalosi”. Bleah!
daca lui D. Tudoran i-ar fi indiferent Nicolae Breban, probabil ca nu ar fi ajuns la….atitea (alte) rupturi, caderi, decaderi….
ura lui Tudoran este patologica (vedeti snopul de articole scrise impotriva autorului Buneivestiri, inepuizabila verva ironica produsa de „subiect”, focusarea paranoica, vreme de 30 de ani, asupra prozatorului, aproape „conditionarea” tuturor prietenilor literari, dupa modelul preluat de la galeriile fotbalistice, de a striga impotriva lui Breban -in acest fel, i-a reusit, cu siguranta, doar cu N.Manolescu,
cel putin in anii ’90- etc. ).
cine il cunoaste pe Breban, stie ca nu-i greu sa gasesti prilejuri, multe, sub varii pretexte, pentru a-l uri.
nici G. Liiceanu, bineinteles, nu-l iubeste (vezi Usa Interzisa), nici Andrei Plesu, fost prieten, care, fara sa-l numeasca, il descrie caricatural (in acelasi articol unde o descrie si pe Alina Mungiu), nici Stelian Tanase, tot vechi fost prieten, ca si D. T., dar care, spre onoarea lui, n-a facut niciodata remarci antibrebaniene, desi nu-i mai vorbeste de 30 de ani….
doar Paul Goma, onest fiind (nu in contradictie cu ceilalti, pt. ca nu mi-a trecut niciodata prin minte sa-l cred malonest pe Gabriel Liiceanu, chiar daca nu mi-e simpatic, in plan uman) spune cu exactitate cum s-a comportat Breban, atunci cind aproape toti il ocoleau, vorbind, culmea!, despre modestia si normalitatea cu care l-a tratat cel care a (de)scris Animale(le) bolnave.
sigur ca este dureros, inacceptabil poate, sa fii Dorin Tudoran, sa scrii 30 de ani impotriva lui Breban, sa-l declari pe acesta orice, chiar si securist, prost cunoscator de limba romana, asa cum il descria si Eugen Barbu, iar, in toata aceasta vreme, prozatorului sa i se dedice teze de doctorat la universitati serioase, sa devina academician, prezent in manualele scolare, ba chiar sa fie propus candidat la Premiul Nobel, alaturi de Mircea Cartarescu, propunerea apartinind US, condusa de prietenul (?) lui D.T. Nicolae Manolescu.
Daca Paul Goma poate fi catalogat drept ciudat, atunci cind vorbeste, tocmai el!, bine si corect -fara caldura-despre romancierul tenace, capitolul dedicat de Gabriel Andreescu, intii in revista Timpul din Iasi, apoi in volum, la Polirom, tocmai lui Nicolae Breban, are doar o singura explicatie.
explicatia trebuie cautata in casatoria lui G. Andreescu cu Daniela Ghitescu.
fara sa fii sclipitor, numai urmarind, cu o relativa atentie, drumul parcurs de G. Andreescu prin viata aceasta, poti intelege ca, daca exista un impediment in tratarea corecta a „colanorationistului” Breban, acesta putea fi gasit chiar in trecutul doamnei Ghitescu.
deci, viceversa !
dupa 30 de ani in care D.T., pe toate canalele, vorbeste precipitat impotriva lui Breban, vin Paul Goma si Gabriel Andreescu si….spun sa nu aruncam cu pietre in Breban.
Cum poate ierta D.T. un asemenea afront si tocmai de la un fost atit de bun prieten ?
Daca G. Andreescu ar fi scris impotriva lui Nicolae Breban, putea sa fie casatorit si cu Mata Hari ca D.Tudoran nici nu ar fi observat, in nici un caz nu s-ar fi indoit de o moralitate exemplara !