Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Cum se face o porcărie (V)
- 29-08-2014
- Nr. 737
-
Gabriel ANDREESCU
- POLEMICI
- 15 Comentarii
De ce toată această discuţie despre trecutul unor semeni, aflaţi printre noi sau deja morţi? Ce mai contează astăzi cum s-au comportat pe vremuri Dumitru Radu Popescu, Ştefan Aug. Doinaş, Mircea Iorgulescu, Paul Goma, Alexandru Vişinescu, Ion Iliescu – ca să dau o listă cît mai eclectică? Răspunsurile la astfel de întrebări ar trebui să fie clare la începutul oricărei dezbateri privind colaboraţionismul. Dar nu sînt, şi nici nu prea văd lumina zilei în polemicile de spre colaboraţionism. De ce privim spre trecut? În majoritatea culturilor, există obligaţia de a a-ţi aduce aminte. Ea poate alimenta teme mai abstracte (memoria permite umanităţii dialogul peste timpuri) sau i se dă o raţiune pragmatică: îţi aminteşti răul pentru ca el să nu se mai repete. Iată şi o idee în proximitatea celor anterioare: „Necunoaşterea trecutului şi nediscutarea colaborării poate produce o adîncă neîncredere între oameni şi mefienţă faţă de noile autorităţi. Îi vor lua locul stereotipiile şi căutarea ţapilor ispăşitori, care pot ţine captivă o societate ce nu-şi asumă responsabilităţile …“ (1.) Prin memorie, indivizii se integrează în comunitate, fie ea familie, trib sau naţiune. Fără memorie nu poate exista comunitatea ca unitate fondată pe relaţiile etice între membrii ei (2.) Dacă, […]
nivelul dvs. de intelegere este cu adevarat rar.
nu v-am citit pina acum, dar este tonic sa aflu comentarii de asemenea tinuta, aproape neverosimil….
Chiar n-ati inteles nimic! Doamna Daniela Ghitescu, sotia domnului Andreescu, a lucrat la Ambasada Olandei pana in 2008. I-a marturisit ambasadorului, in 1990, colaborarea cu Securitatea si incercarea noilor „structuri” de a o pastra in legatura. Noua „racolare” a fost refuzata de doamna Ghitescu, care l-a informat pe ambasador de intentiile fostilor securisti.
Nu v-ar strica sa cititi interviul cu Coen Stork. Va veti lamuri de rolul si statutul doamnei Ghitescu inainte si dupa 1989. Veti afla si despre interventia ambasadorului Stork la Ministerul roman de Externe – un protest adresat ministrului din acea vreme, Sergiu Celac.
http://dev.observatorcultural.ro/In-ianuarie-1990-aceeasi-persoana-de-la-Securitate-care-tinuse-legatura-cu-Daniela-Ghitescu-inainte-de-Revolutie-a-cautat-o-din-nou*articleID_30545-articles_details.html
Embassy of the Kingdom of the Netherlands in Romania
Ambasada Regatului Tarilor de Jos in Romania
Chancellory: Aleea Alexandru 20
Press, Cultural and Education secretary Daniela Ghitescu
Deci presa, cultura si educatie! Halal! Gabi draga, chiar ca n-ai rusine!
Domnul Valerian Stan a fost decorat în 2010 de Majestatea Sa, Regele Mihai I. Eu nu cred că un domn „înnobilat” astfel ar fi mulțumit să afle că tu, Dănuț, îl amesteci, chiar și indirect, într-o ”porcărie”. Dacă mă înșel, să revină domnul Stan, în persoană, cu plângerea și amănuntele ”crimei”.
Nu am reușit încă să cumpăr și să citesc cartea ”Cărturari, opozanţi şi documente – Manipularea Arhivei Securităţii”(Polirom, 2013). Am citit doar un articol destul de lung, apărut în revista ”Timpul” (numerele 104-106 din 2011), în care domnul Gabriel Andreescu prezintă și comentează ”cazul” scriitorului Nicolae Breban, din perspectiva dosarelor și documentelor găsite în arhivele Securității. Și nu am găsit în acest text – care precede capitolul din carte – nici cea mai măruntă dovadă de simpatie sau de subiectivism, darmite vreo pledoarie în favoarea autorului ”Buneivestiri”. Din contră, e scris cât se poate de ”rece”, nici măcar neutru, cum se cere a fi tonul general al unei cercetări științifice.
Poate că m-am înșelat, dar impresia de atunci era că autorul înclina mai degrabă să ironizeze subtil sau să bagatelizeze dramele trăite de scriitor. Ca și cum, pe de-o parte, simțul onoarei și al datoriei îl obliga să spună adevărul, așa cum apare el în documente, dar, în același timp, ar fi vrut parcă să nu deranjeze prea tare, să nu irite și mai tare susceptibilitățile monstruoase ale marilor ”inchizitori” ai zilei, ale marilor ”potentați culturali”, ce triumfaseră recent și nu se așteptau să mai fie cineva capabil de cercetări serioase pe tema colaborării lui Nicolae Breban cu Securitatea.
În spiritul păcii și al armoniei, poate cu gând să-i molcomească și pe cei mai înrăiți detractori ai scriitorului, domnul Andreescu scria în 2011 : ”Primul rezultat al plusului de rigoare este observația că Nicolae Breban nu a fost în niciun moment… un disident. Asupra acestui calificativ au insistat declarativ Nicolae Breban însuși, ceva mai elaborat Liviu Ioan Stoiciu17 și alți câțiva adepți ai scriitorului. E adevărat că în primul episod al serialului „Cazul Breban“ subliniasem autenticitatea și caracterul radical al „episodului 1971“ din perspectiva actorilor importanți: Securitatea, media internațională, mediul literar din țară. Dar acestea nu sînt sinonime cu disidența. În limbajul tehnic al domeniului, „disidența față de regimurilecomuniste“ se referă la autorii acțiunilor de opoziție care asumă, drept referință a motivației și scopurilor lor, principiile drepturilor omului.”
Ei, păi dacă a insistat chiar toată lumea… sigur !:)
Noroc însă că doamna Monica Lovinescu nu știa definiția corectă a disidenței și a disidentului atunci când scria în ”Reacții ale scriitorilor la tezele din iulie”( text care face parte din ”Epilog deschis”, apărut prima dată în volumul ”Jurnal indirect. Unde scurte I”, publicat în exil, la Editura Limite Madrid, 1978 și republicat în .”O istorie a literaturii române pe unde scurte – 1960-2000”, Humanitas, 2014, ediție din care citez ) :
”Să ne amintim și de surprinzătoarea demisie a lui Nicolae Breban de la direcția ”României literare”, și de interviul său acordat ziarului ”Le Monde” împotriva Tezelor (Nicolae Breban se va întoarce în România de abia în mai 1972, înainte de Conferința Scriitorilor)” și mai apoi, la pagina 125, ”Atacurile orchestrate împotriva disidenților celor mai notorii (Paul Goma, Dumitru Țepeneag, Nicolae Breban) nu dau rezultatele scontate, în ciuda înverșunării lui Eugen Barbu, Aurel Baranga, Al. Andrițoiu”.
Desigur, nu se face să înec comentariul în citate, dar acelaș Nicolae Breban mai este pomenit de alte câteva ori în compania ”disidenților notorii” Goma și Țepeneag în acest text scris de distinsa doamnă Lovinescu și eu o cred. Dacă Domnia-Sa a spus și a scris că Nicolae Breban a fost disident comunist, măcar o clipă a lungii sale vieți, trebuie recunoscut public acest fapt și omul trebuie onorat pentru curajul său de o clipă. De ce să mințim și să falsificăm istoria ? Doar ca să le facem pe plac celor care îl detestă pe scriitor? Nici doamna Lovinescu nu-l iubea, dar a spus adevărul.
Dacă textul acelui articol din 2011 a trecut în carte fără schimbări radicale – și nu cred că autorul să fi făcut astfel de schimbări – este cert că, astăzi, încercând să-l discrediteze moral, Dorin Tudoran îl acuză, calomniază și insultă absolut gratuit. Adică nu gratuit, ci pentru satisfacția de a face totuși și el rău cuiva…
Da, știm cu toții cât de mult și-a dorit Dorin Tudoran ca scriitorul Nicolae Breban să plimbe cu sine prin lumea de aici și prin eternitate eticheta de colaborator al Securității. Sîc, nu i s-a împlinit dorința…! 🙂
Și e drept să fie așa.
Stimate Domnule Gabriel Andreescu,
Ref. la “confesiuni”…, dupa cum veti observa pe blogul d-lui Dorin Tudoran in ultimul meu comentariu la articolul de la linkul http://www.dorintudoran.com/dle-presedinte-respectele-mele/, nu e vorba nicio pe departe de vreo “curiozitate barfitoare”…
Domnul Mihnea Moroianu ma cunoaste din perioada in care semnam ‘Forumul de la Neptun” ( concret, retin relationarea cu d-nul Mihnea Moroianu pe forumurile “Ziua” – am si corespondat privat prin email ), poate si “Strategia Dezvoltarii Romaniei “, “Initiativa DA – Divanurile Adevarului”, sau “divanuriletomitane”. Intotdeauna mai interveneam si cu numele real pentru ca sa nu “se” creada ca sunt cine stie ce “Coloana a-5-a”….De aceea, increderea mea in domnul Dorin Tudoran, a lui si a mea in dvs. atat timp cat consider ca vom reusi sa eliminam confuziile pe axa Exil – Romania, via “s(S)ecuritatea” Romaniei…, poate rezolva pana la nivelul “comentatorilor” situatiile de confuzii…Mergand pana la capat, poate o sa rezolvam si confuziile votantilor pentru ca se pare ca votatii nu prea se-nghesuie la clarificari, marturisiri ( a se vedea si ultimul text al Adrianei Saftoiu din ziarul Adevarul, “Timpul marturisirii” ), dezvaluiri…! Nici n-ar avea cum. Din motive de “s(S)ecuritate”…
Nu voi mai asocia cele 2 comentarii pe blogul d-ui Dorin Tudoran ( cele la care fac referire in comentariul indicat in linkul prezentat mai sus ). I le voi trimite pe emaiul privat. La fel si dvs,.
O zi buna,
Dezideriu Dudas
De acord cu d-nul Mihnea Moroianu in privinta lui C.Noica. La Nicolae Breban nu m-as baga. Nu a trecut inca suficient timp….Ref. la Nicolae Plesita si “realizarile” lui, retin pozitia d-lui Liviu Tofan din ultimele sale 2 carti…Daca ne uitam inapoi, are dreptate d-nul Dorin Tudoran. Romania insa trebuie sa se uite doar inainte daca vrea sa se rupa de blocajul civilizational in care se afla si, in acest context, e important ce a urmarit tot timpul Nicolae Breban in demersurile sale. Cum spuneam, inca a trecut prea putin timp….”Istoria legata “ de contextul nostru inca se scrie….Cea a lui Noica, e la alt nivel si, de acord cu d-nul Moroianu,… a-l aduce pe Noica la nivelul lui Eugen Barbu pentru Vadim si Paunescu, el fiind determinant in post-istoria sa pentru Plesu si Liiceanu, “cum se spune”…, mi se pare o schimonosire nu doar a Romaniei contemporane ci si a naturii umane in general….Eu inteleg ca “tinichigeria” poate invinge uneori filozofia dar! nici chiar asa…
Stimate dle Andreescu,
Ce parere aveti despre votul judecatorului Barsan in cauza Kononov din fata Camerei?
Cum sa judece si sa voteze in asemenea cauze fideli ai aceluiasi regim care a decimat populatia din Letonia?
De ce nu ati scris atunci nimic in legatura cu acest subiect?
Stimate Domnule Andreescu,
Va multumesc pentru raspunsul oferit.
Astept cu interes textul anuntat in el, care presupun ca ar urma sa contina si o definitie a categoriei disidentilor – suficient de riguroasa pentru a putea elucida apartenentza sau non-apartenentza la ea a d-lui Tudoran. (La intrebarea de ce ma preocupa cazul respectiv, raspunsul este: datorita repercusiunilor negative pe care le are asupra climatului general orice alunecare spre minciuna, auto-reclama si demagogie narcisista.)
Alte doua „definitii” care m-ar interesa cel putin la fel de mult ar fi cea de „agent de influentza” si cea de „informator al Securitatii”, ambele folosite dupa parerea mea complet nejustificat in cazul Constantin Noica. (Conexiunile cu intrebarea mea nr 2 sunt destul de clare, chiar daca nedemonstrabile ca atare, si nu mai insist asupra lor.) Si aici, repercusiunile asupra climatului moral – de data asta din punctul de vedere al „adevarului si dreptatii” – mi se par deosebit de evidente, iar analogia cu cazul Breban (in care obiectivitatea Dvs mi se pare inatacabila) cu totul frapanta.
Stimate Domnule Moroianu,
Sunt doua intrebari care au fiecare nevoie de prea mult spatiu pentru un comentariu. Tema disidentei are relevanta publica si cred ca as avea ceva de spus – incluzind \”cazul Tudoran\”; consider ca domnia sa intra in categoria disidentilor si pot indica momentul: incepind cu luna aprilie 1982. Voi propune Observatorului Cultural un text in acest sens.
In ce priveste relatia mea cu GDS, aspectele de interes public (critica adusa violarii Legii 189/1999 de doi membri ai Grupului etc.) au intrat, cred in memoria mediatizata. Alte detalii mi se par mai curind cu relevanta personala. Isi pot gasi locul intr-un text confesiv. Nu ca as avea o problema cu confesiunile (s-a vazut!) dar se ridica intrebarea de ce ar interesa cititorul dincolo de o curiozitate \”birfitoare\”?
Personal, rămân la aceeaşi părere: Termenul acesta n-ar trebui aplicat persoanelor intrate mai mult sau mai puţin întâmplător în conflict cu Securitatea regimului comunist (aşa cum e cazul d-lui Dorin Tudoran), şi care s-au folosit de acest conflict în scopul obţinerii dreptului de a emigra.
“Adevăraţii” disidenţi (Paul Goma, Vasile Paraschiv, Doina Cornea, Radu Filipescu şi, bineînţeles, Gabriel Andreescu) sunt, în opinia mea, cei care au întreprins acte de opoziţie de lungă durată, vizând contestarea sistemului comunist ca atare, nu cei intraţi în dizgraţia regimului prin nesubordonare în planul relaţiilor de breaslă ‒ denunţând plagiate şi alte derive profesionale ale colegilor aflaţi în graţiile Partidului şi ale “organelor”.
Tocmai această lipsă iniţială de legitimitate a d-lui Tudoran în asumarea statutului de fost disident mi se pare că explică (pe lângă trăsăturile temperamentale înnăscute) atât setea de publicitate şi “glorie” mediatică” (incomparabil mai pronunţată şi mai agresivă decât la disidenţii autentici amintiţi mai sus), cât şi violenţa lipsită de orice discernământ şi orice fair play ‒ întâi la adresa personajului ambiguu, dar autor al unor acte de opoziţie veritabilă, care este romancierul Nicolae Breban, iar acum, într-o manieră şi mai stridentă prin demagogie şi lipsă de scrupule, la adresa fostului “prieten” Gabriel Andreescu. (După ştiinţa mea, scandalul acesta fiind, din fericire, un caz absolut unic în agenda raporturilor dintre puţinii disidenţi, reali sau presupuşi, pe care i-a dat România.)
Ajuns la capătul acestor remarci, nu pot decât să formulez două întrebări la care numai dl Gabriel Andreescu, dacă ar găsi de cuviinţă, ar putea răspunde:
* Care este în opinia d-sale definiţia corectă a noţiunii de disident, şi în ce măsură i se poate ea aplica d-lui Tudoran.
* De ce, la atâţia ani de la consumarea acelui episod care a marcat ieşirea D-sale din prim planul vieţii noastre publice, lasă să plutească aceeaşi ceaţă cu privire la ccircumstanţele care i-au determinat ruptura de GDS şi cercurile gravitând în jurul acestuia.
nu, venus din milos, dl andreescu s-a dat la fund – nu ne-a mai invrednicit cu conversatia promisa (desi i-a fost comunicata si adresa mea de mail).
dl adreescu, pe care-l cunosc din anii 90 de la alianta civica, a facut destule lucruri de care nu poate fi mindru. unul din ultimele, la care m-am referit in comentariul de la partea precedenta a acestui serial, consta in elogiile aduse public unei carti a bunului sau amic dan pavel, carte ce continea o acuza pe cit de odioasa pe atit pe mincinoasa (cunoscuta lui andreescu ca atare) la adresa colegului sau de la apador valerian stan. asta se intimpla in anul 2003. ceea ce a facut atunci adreescu a avut insa o continuare chiar sub ochii nostri – cind s-a pretat şi la falsul că pavel, acuzindu-l pe stan de sinuciderea „persoanei care facea curat la alianta civica”, ar fi „preluat cele spuse” intr-un volum anterior de fostul presedinte constantinescu. de aceea tace acum andreescu, venus din milos…
faţă cu toate acestea, te intreb, sandra brun, cum se mai sustine apologia pe care i-o faci lui adreescu, centrata rusinos pe retorica sa atit de lipsita de acoperire: ”Aspiraţia vieţii mele este să ridic fiinţele din jurul meu, nu să le dobor”?
Ceea ce impresionează încă de la prima lectură a textului polemic semnat de domnul Gabriel Andreescu este tonul calm, echilibrat, folosirea responsabilă a cuvintelor, precum și absența energiei negative emanate deseori de scrisul unei persoane calomniate, jignite pe nedrept sau supuse unei tentative recente, concertate, de descalificare morală, așa cum a fost (sau este) cazul domnului Gabriel Andreescu. ”Apărarea” sa este naturală și neforțată, fiind construită nu pe revoltă și pe furie resentimentară, ci pe grija pentru informarea exactă a publicului de bună credință, pe detectarea și stabilirea cauzelor care au dus la atacarea și înfierarea omului și a specialistului în cercetarea arhivelor Securității, precum și pe reconstituirea cât mai minuțios posibilă a adevărului ”istoric”.
Scrisul lui Gabriel Andreescu îmbină relatarea obiectivă și confesiunea de tip memorialistic cu o interesantă reflecție eseistică pe marginea fair-play-ului, a democrației, a necesității memoriei în viața unei colectivități sau a scandalurilor repetate care i-au divizat ireconciliabil pe foștii opozanți ai regimului Ceaușeșcu.
Impresionant este însă și faptul că un bărbat român vorbește și scrie public cu atâta respect despre o femeie, despre fosta soție sau despre cea pe care o iubește acum, pe care o apără, nu ca un trădător al cauzei politice și sociale în care a crezut toată viața, ci așa cum un bărbat adevărat și un soț este dator să o facă. Domnul Gabriel Andreescu este pur și simplu un om de onoare și o persoană evoluată spiritual. Nu se poate lupta altfel cu adversarii săi decât spunîndu-le adevărul, plin de compasiune și de toleranță.
Însăși teza conform căreia, în ciuda tuturor evidențelor și dovezilor scrise, nu se poate ca Dorin Tudoran să fie un simplu ticălos (”În ciuda felului în care a asumat uneori afirmaţii pline de cruzime şi nedrepte, nu-l văd pe Tudoran a fi un ticălos” – Cum se face o porcărie – I ) nu e bazată, în cazul de față, decât pe nostalgia după vremurile în care dictatura era dușmanul comun și pe dorința de a ajuta un fost prieten, proiectând asupra lui o lumină cât de cât pozitivă, deși e clar că acesta suferă de grave probleme de discernământ.
”Aspiraţia vieţii mele este să ridic fiinţele din jurul meu, nu să le dobor” ( Cum se face o porcărie – I ), spune Gabriel Andreescu și într-adevăr toată viața sa pare dedicată acestei misiuni. Ar fi păcat să fie intolerant de data aceasta tocmai cu celălalt adversar recunoscut.
Dacă după câteva luni de la apariția articolului lui Radu Ioanid în revista „22” și la alte câteva de la „clarificările” din subsol Dorin Tudoran a simțit nevoia să se folosească de el pentru a lovi în fostul prieten și aliat, nu cred că poate fi vorba de o ”manipulare”.
Când cronologia și faptele relatate arată limpede că avem de-a face cu răzbunări ce nu se puteau împlini altfel decât printr-o ”porcărie” gratuită, lipsită de fair-play și de onoare, responsabilitatea trebuie împărțită cât se poate de cinstit între cei implicați.
Cu cinci episoade nesfarsite ne-a „fericit” dl Andreescu in incercarea gafaita de a-i spulbera pe dnii Tudoran si Ioanid. Tun de mare calibru, ghiulele cit maslina (de capra).
Nevoie de memorie si democratie, de lustratie, de compasiune, atacuri la CNSAS, citate, confesiuni autobiografice jenante, note de subsol, incriminari, „dezvaluiri”.
Dl. Andreescu se afla intr-o situatie oarecum incomoda, devenita publica, din care incearca, in mod paradoxal, sa iasa prin harmalaie si contorsiuni. Dl. Andreescu e totusi doar un contorsionist amator. In locul lui as fi preferat tacerea.
PS. Nota nr 13, in care autorul se arata uimit de rezerva interlocutorului lui Plesita fata de felul in care Tudoran i se adreseaza lui Ceausescu in scrisoarea sa (exemplu de rectitudine si curaj), mi se pare definitorie pentru incercarea (ratata ?) a dlui Andreescu de „albire” a informatorilor Securitatii.
De la justificari din ce in ce mai penibile, Dl. Gabriel Andreescu a ajuns sa ameninte. El stie lucruri pe care, pana acum, nu le-a spus. El este sigur ca Radu Ioanid l-a manipulat pe Dorin Turodran, ca Radu Ioanid vrea sa arunce in derizoriu „rezistenta” anticomunista din Romania, ca Radu Ioanid e resentimentar, ca Radu Ioanid il cunoaste bine pe Radu Florian (care este, nu-i asa, tatal..) etc.
Din nuanta in nuanta, Dl. Andreescu poate da impresia, unora mai putin atenti la detalii ca el, ca specialistul in Holocaust de la Washington nu are dreptul de a vorbi despre comunism si anticomunsim. De fapt, crede Dl. Gabriel Andreescu, numai oameni cu o cultura juridica extinsa, care au cercetat personal Arhivele Securitatii, pot intelege adevarul despre comunism si despre colaboratorii Securitatii. Cei care nu avem si nu am facut nici una nici alta ar trebui sa ne tinem gura. Pentru un asemena indemn nu pot spune decat: Rusine, Gabriel Andreescu!
Peter Manu
Professor
Hofstra University
Hempstead, NY
Peter Manu
Hofstra University
Hempstead, New York
Nu se mai stie nimic despre conversatia cu D-nul Dan Mirea promisa de D-nul Gabriel Andreescu pe forumul de la partea a IV-a a serialului. Vad si eu că D-nul Andreescu e cam suparat pe forumusti (in special pe cei care-l critica), dar ca aparator al libertatii de exprimare il rugam sa fie putin mai ingaduitor…