Cum se scrie istoria: p. Chr. de Vasilis Alexakis

Muntele Sfînt, asemenea Vaticanului, este un „stat în stat“, cu propriile sale legi imuabile, revendicate dintr-o istorie guvernată de spiritul divin, aflat într-o devenire care nu se confundă întotdeauna cu aceea a lumii laice. Retras în sine, ascetic şi adîncit în rugăciuni, dar mereu năzuind a controla subtil destinul omenirii, Muntele Athos duce o politică ambiguă, care pare, la prima vedere, stîngace şi neadaptată la lumea nouă a consumismului, încremenit cum este în vremurile de glorie ale monahismului din perioada Imperiului Bizantin. Tot la o primă vedere, ai impresia că Muntele Athos se află într-o buclă temporală, ducînd o existenţă paralelă, desprinsă de toţi şi de toate. Grecesc doar atunci cînd interesele o cer, Muntele arborează steagul Imperiului Bizantin, pierdut în reverie şi regretînd epoca exemplară a Sfîntului Athanasie. Ocultarea prezentului este manifestă, de altfel, şi în idiomul artificial folosit de-a lungul timpului de comunitatea athonită a Bisericii Ortodoxe Greceşti: fără să fie nici greacă veche, dar nici limba Noului Testament (limba comună a primelor veacuri creştine), limba Bisericii este un hibrid lingvistic, inaccesibil omului de rînd. Asemenea locului, limba este şi ea, pentru a folosi cuvîntul grecesc atît de grăitor, un abaton, un loc interzis neiniţiaţilor, un altar ascuns […]