CURIER PARIZIAN. Bilciul identitar

Patriotismul francez a devenit ceva foarte misterios. Iata o tara care nu stia decit de gloria nationala, devenita deodata pudica, mefienta fata de propriile elanuri, cintind imnul national doar din virful buzelor. Nici o asemanare cu englezii (trebuia sa-i fi auzit mai deunazi, la Twickenham, in meciul de rugby Franta – Anglia, pentru a-ti da seama ce inseamna sa cinti un imn national); nici o asemanare cu americanii, care n-ar ezita sa infiga drapelul national pe propriul lor gazon, in spatele masinii. Noi, francezii, nu sintem prea lamuriti in chestiunea asta, nu stim prea bine cu ce se maninca „Franta“. Ultimul care a stiut sa vorbeasca despre asta fara ocolisuri a fost generalul de Gaulle. Cine nu stie prima fraza din Memoriile sale: „Toata viata mi-am facut o anumita idee despre Franta“? Am putea petrece ore intregi – ne si petrecem, de altfel – glosind in jurul acestei idei. insa de Gaulle era de Gaulle. Cei care au venit dupa el nu aveau aceeasi mistica sau aveau una alterata: avem exemplul lui François Mitterrand, decorat de Pétain, inainte sa treaca de partea Rezistentei. Francezilor le place atit de mult sa-si puna sare pe rana: chestiunea nationala e una din aceste […]