CURIER PARIZIAN. Simtul ridicolului

Se pare ca – sociologii, astrologii si zoologii scenei politice ne asigura de acest lucru –, se pare deci ca traim intr-o epoca fara ideologii. Altadata erau marxismul, existentialismul si, intr-o anumita masura, fascismul. Era ca in jocul celor sapte familii, fiecare avea familia lui, unchii, matusile, verisorii, rudele frecventabile si cele nefrecventabile. Dupa care, intr-o buna zi, totul a disparut. N-a mai ramas decit vechiul nume de „facho“ – care vine de la fascist – si pe care ni-l aruncam unul altuia in timpul meselor luate in oras. Personal, am fost tratat de fascist de o mie de ori, si de catre cei mai buni prieteni ai mei. La inceput, e amuzant, apoi incepi sa te obisnuiesti cu totul, inclusiv cu infamia. Sa fii tratat de cei mai buni prieteni de fascist pare ceva suprarealist. Si apoi e de necrezut cit de des pot fi intilnite prin restaurante creaturile astea pacatoase. Cu siguranta ca o asemenea insulta e foarte necesara in absenta oricarui alt criteriu de judecata. Totusi, am impresia ca lucrurile nu sint asa de simple decit in aparenta. Ceea ce parea ca a disparut de mult iata ca se intoarce, ca in zilele de parada. Asa de […]