Dans, dar ce fel de dans?

Ca exista o coregrafie implicita in dinamica aparent haotica a dansatorilor dintr-o discoteca (un soi de expresivitate involuntara de grup) e o idee perfect in acordul teoriilor antropologiei performative. Intr-un limbaj mai putin pretentios-academic, e o idee in spiritul vremurilor noastre postmoderne, care cauta cultura de la marginea culturii inalte validate. Si, intr-adevar, ce poti descoperi, ca istorie socio-umana, urmarind o astfel de coregrafie instinctuala, e fascinant chiar si numai daca te gindesti la asta. Si tocmai din acest motiv e putin ciudat ca Maria Baroncea si Eduard Gabia, autorii primei premiere a CNDB, 100% Dans, au gasit, intr-un final, o versiune atit de… lucrata de discoteca precum s-a dovedit piesa lor. Una din cauze e in mod evident prezenta mult prea multor dansatori/coregrafi profesionisti printre personajele povestii. Adevarat e ca nu multi oameni fara antrenament ar fi rezistat la un turnir de 50 de minute de miscare pe un ritm destul de alert, dar daca ideea a fost ca nu carecumva sa clacheze vreun dansator sub ochii spectatorilor, ei bine, ea n-a fost cea mai buna. Mai mult, piesa e in asa fel regizata, incit interpretii neprofesionisti nu fac figura aparte, iar lipsa lor de antrenament e ascunsa printr-o […]