Dansuri şi francize

 Începînd de acum un an, Opera Naţională din Bucureşti reia, sub franciză, partituri de balet şi dans modern cu istorie, ale unor coregrafi de mare renume mondial, în interpretarea soliştilor şi a corpului de balet ale ONB. E ceva imposibil de conceput din perspectiva artelor contemporane, axate pe ideea de performativ, de aici şi acum unic, ceva transpozabil în real mulţumită notaţiilor Laban. Dacă Valse Fantaisie şi Serenade ale lui George Balanchine sînt piese coregrafice clasice, de repertoriu, care provoacă artiştii-interpreţi, recodîndu-le vocabularul de mişcări (motiv pentru care sînt puse în scenă în multe şcoli de balet – care şi le permit financiar…), recenta bucată Falling Angels, creată de Jiri Kylian în 1989, e o provocare de cu totul altă natură.   Asta pentru că Jiri Kylian nu lucrează pe gramatica în care ştiu să se mişte dansatorii de balet din România – le solicită, în primul rînd, grupe de muşchi pe care de obicei nu le activează şi, în răspăr cu armonia clasică, alternează serii de mişcări lente cu ruperi bruşte de ritm îndrăcit (în afara detaliului că eclerajul e complex, cu rol esenţial în spectacol, spre deosebire de bucăţile Balanchine, cu baia lor de lumină şi ciclorama romantică […]