David Grossman despre dezarmarea prin literatură
- 26-11-2015
- Nr. 800
-
Alina PURCARU
- Actualitate
- 2 Comentarii
David Grossman a fost, pentru cîteva zile, prezent în Bucureşti, şi cum nu e doar un scriitor incredibil de dăruit, ci şi unul foarte modest, cald şi generos, a fost înconjurat de cititori şi jurnalişti dornici să-l facă să povestească cît mai multe. Întîlnirea cu toţi aceştia, dar şi cu scriitori şi oameni din lumea editorială din România, organizată în seara de marţi, 17 noiembrie, la Clubul Ţăranului Român din Bucureşti, a fost unul dintre rarele evenimente care ies din matca lor formală şi ajung să mişte şi să stîrnească nişte revizuiri necesare în sistemul fiecăruia. Discuţia s-a purtat în jurul ultimelor trei romane apărute la Editura Polirom: Pînă la capătul pămîntului(2012, 2014), traducere de Ioana Petridean, Căderea din timp (2013) şi Un cal intră într-un bar, 2015, ambele traduse în limba română de Gheorghe Miletineanu. Cum era de aşteptat, dialogul a atins însă teme dure ale zilei, ale istoriei recente şi ale literaturii. Bogdan-Alexandru Stănescu, în calitate de coordonator al colecţiei în care i-au apărut romanele, a fost alături de scriitor, la masa dialogului, împreună cu Cătălin Ştefănescu, cel care a ghidat, prin întrebări, cursul discuţiei, şi de Nadine Vlădescu, traducătoarea. Dicţionarul violenţei Dialogul dintre David Grossman şi Cătălin […]
Datorită AGENDEI CULTURALE din „Observator Cultural” am aflat de întâlnirea scriitorului israelian DAVID GROSSMAN cu publicul la București, într-un DIALOG cu domnul Cătălin Ștefănescu, cunoscut publicului datorită programului TVR „100%”.
Am „dat sfoară în țară” anunțând pe toți prietenii mei să participe la această întâlnire. Abia așteptam să aud IMPRESII. Prietena mea, scriitoarea Luminița Cela Varlam a participat și s-a întors acasă super mulțumită că a fost. Mi-a povestit că, sala a fost plină până la ultimul loc și David Grossman a cucerit publicul . Cu această ocazie s-a exprimat că și el este impresionat de căldura și entuziasmul cu care a fost primit de publicul român.
Mi-ar fi plăcut să fiu și eu prezentă dar, mi-a fost destul să aud ECOURI ÎMBUCURĂTOARE,
Reflectez pe marginea singurului lucru sacru pe care îl admite un ateu declarat, aşa cum este scriitorul David Grossman: viaţa omenească. Admit că este o limită a minţii, a gândirii raţionale posibilitatea a ceva transcendent, aflat dincolo de ceea ce simte şi înţelege omul în existenţa-i firavă. Dar aşa cum imaginaţia dă naştere atâtor ficţiuni, care transfigurează finitudinea noastră, oare lumea reală să se reducă doar la ceea ce percepem şi înţelegem noi, fatalmente subiectiv, precar, limitat, în vieţile noastre sărmane? Când pui alături incertitudinea lui Heisenberg, incompletitudinea lui Gödel şi relativitatea structurală a cunoaşterii, de ce să te încrâncenezi în a refuza posibilitatea teoretică, măcar, a unui ceva de dincolo? Atât de orbiţi să fim, încât să ignorăm deliberat succesiunea deloc întâmplătoare materie-viaţă-conştiinţă? Câtă vreme o modificare infimă a uneia dintre constantele fizice universale ar fi antrenat automat inexistenţa Cosmosului, aşa cum îl ştim, cât îl ştim, ne este oare permis să fim siguri, completamente edificaţi asupra sfârşitului definitiv pe care îl aduce ultima clipă a vieţii fiecăruia? Respect crezurile agnostice şi chiar şi pe acelea ateiste, dar îmi exprim speranţa ca, în pofida atâtor efecte iraţionale pe care ideea de transcendent le-a generat, adevărul etern să biruie iluziile efemere… Ceea ce vedem este o poleială, o prefigurare palidă a unor lucruri pe care nici nu le putem imagina. Într-adevăr, în sufletul omului se dă cea mai puternică luptă din Cosmos…