DE RECITIT. Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor

Nu ştiu despre ce să povestesc. Despre moarte sau despre iubire? Sau este acelaşi lucru, despre ce? Ne căsătorisem recent. Încă mai mergeam pe stradă ţinîndu-ne de mînă, chiar dacă mergeam la magazin. Mereu amîndoi. Eu îi spuneam lui: „Te iubesc!“. Dar încă nu ştiam ce mult îl iubeam. Nu-mi imaginam… Trăiam în căminul unităţii de pompieri unde lucra el. La etajul unu. Şi acolo mai erau încă trei familii tinere, toţi aveam aceeaşi bucătărie. Iar jos, la parter, se aflau maşinile. Maşinile roşii de pompieri. Acesta era serviciul lui. Eram mereu la curent: unde este, ce se întîmplă cu el. În toiul nopţii aud un zgomot. Strigăte. Mă uit pe fereastră. El mă vede: „Închide ferestruica şi culcă-te la loc. E incendiu la centrală. O să vin repede“. Nu am văzut explozia. Numai flacăra. Parcă s-a luminat tot, tot cerul. O flacără înaltă. Funingine. O căldură groaznică. Iar el nu vine şi nu vine. E funingine pentru că ardea bitumul, acoperişul centralei fusese acoperit cu bitum. Mergeau, îşi amintise după aceea, parcă prin smoală. Respingeau focul, iar el se tîra. Se ridica. Aruncau grafit aprins sub picioare. Plecaseră fără costumele din pînză de cort, aşa cum erau, numai în […]