Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
De recitit. Floarea roşie şi băţul
- 15-10-2009
- Nr. 496
-
Herta MÜLLER
- Editorial
- 4 Comentarii
La şedinţele în care, sub dictatură, oamenii îşi consumau o mare parte a timpului lor, îţi puteai forma cea mai exactă imagine asupra felului cum se vorbea în societatea românească ţinută sub supraveghere. Şi probabil că nu doar sub această dictatură. Orice gînd, fie şi numai semiautentic, orice vagă sugestie de exprimare personală, orice tresărire şi clipire individuală cît de măruntă dispăruseră cu desăvîrşire la vorbitori. Priveam şi ascultam vorbind nişte figuri interşanjabile care, pentru a se conforma deplin cerinţelor carierei, îşi abandonaseră individualitatea şi se instalaseră confortabil în mecanismul bine uns al unei poziţii politice. În România, întreaga ideologie a regimului se focaliza în cultul persoanei lui Ceauşescu. Folosindu-se de aceeaşi metodă prin care, pe cînd eram copil, preotul din sat căuta să încuibeze în creier frica de Dumnezeu, activiştii de partid îşi propagau şi ei religia lor socialistă: orişice-ai face, nu uita că Dumnezeu te vede, e nesfîrşit şi ubicuu. Portretul dictatorului, etalat de zeci de mii de ori în toată ţara, şi întărea efectul prin ascultarea bolborosirii continue a glasului său. Transmiterea ore în şir prin radio şi televiziune a discursurilor sale urmărea ca acest glas să stăruie în aer, zi de zi, ca o instanţă […]
E o diferenta foarte subtila intre curaj si nebunie, si va trece mult timp pana toate „dizidentele” si / sau „talentele” scriitoricesti care provin din Romania vor fi judecate la rece. Sau pana cand vor mai reusi sa surprinda in scris, ca si in viata aceasta diferenta si formele in care poate deveni aparenta sau confuza.
Pana atunci, Herta Muller ne da lectii, implicit, cu detasare, si am face bine sa luam aminte. In primul rand, nici un alt scriitor nascut pe meleagurile noastre nu are opera de anvergura (ca HM), si nici genul „umanist” favorizat de Nobel. Talent mai exista pe ici-colo (nicidecum Goma ori Manea!). Un exemplu mult uzat: Cartarescu e mult prea inconsistent pana si in cadrul literaturii romane; ca dovada, Orbitor III cu care a esuat jalnic. Chiar daca aripa dreapta era mai putin mototolita, deocamdata ramane un membru important al cenaclului Manolescu, nu potential laureat al Academiei din Stockholm. Imi pare rau insa premiul e numai pentru alergatorii de cursa lunga, iar concetatenii nostri mai au ceva antrenament de facut. Nici nu mai mentionam toate formalitatile care trebuie indeplinite cu sprijin editorial, academic si national. Daca noi deocamdata nici nu ne intelegem cine e roman, cine e dizident si cine au fost dizidentii romani…
Deci, HM e dintre putinii care au valorificat artistic, cu multa subtilitate (lirica!) epoca. De asemenea, se comporta decent ca intelectual angajat, nu ia atitudine publica decat in ultima instanta. Goma e tocmai invers, ca nebunul de la coltul strazii — ironic, exact ca… Ceausescu: a facut un gest la momentul oportun, si acum se considera buricul pamantului. Toti cei care nu-i canta osanale de dimineata pana seara sunt decretati dusmani ai Romaniei. La Goma nu e vorba de sarcasm (care ar deveni curand extrem de plictisitor, ca la Manea): e vorba pur si simplu de ura metodica, mai precis de mizantropie. Dar fara talentul exploziv, pur descriptiv al lui Destouches, care sa faca macar portretul umanitatii in stare nuda.
Goma nu are nici D-zeu, nici societate. Se ia de oricine, fara discriminare, inclusiv de negustorul armean de la colt, care vinde cea mai buna cafea din oras. Si ala e vinovat, cu circumstante agravante, ca unul dintre tovarasii care l-au dat afara din Uniune era bautor de cafea. In consecinta, atata timp cat cetatenii Parisului, Romaniei si ce mai, toti rezidentii batranului continent refuza sa boicoteaze bacaniile si beau in continuare lichidul blestemat, Goma se afla in razboi cu intreaga planeta.
Va ramane in istoria literaturii asa cum este, o ciudatenie excentrica cu nuante psihopatologice. Pana una alta, castiga civilizatia europeana, reprezentata integral de Herta Muller.
Tonul grav al Hertei Muller (sau al lui Norman Manea) si sarcasmul lui Paul Goma sunt abordari cumva complementare ale rezistentei la bolsevism. Diferenta: bancurile ca forma de rezistenta! Activistul care ar fi imitat pe Ceausescu devenea caricatura. Si-ar fi pierdut autoritatea. De aceea, el se delimita, ca Iliescu! Interesant ca un Armand Hrestic crede ca Bula a fost impuscat la Revolutie.
Luciditatea analitica frusta,nuantata si la obiect,capacitatea de a portretiza nu numai un dictator paranoic ci si sistemul lui corupt si ticalosit,ii confera scriitoarei herta Muller dreptul si onoarea de a fi detinatoarea Premiului Nobel
Comparaţi cu Goma, iubiţi cititori, cu oricare alt dizident, aici aveţi stil, sensibilitate, imaginaţie, nimic vehement, scriitoare nu ne arată ea cu degetul unde să citim, este un echivalent al lui Soljeniţân, Mandelştam, ş.a.