Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
De unde se inspiră Ioana Diaconescu?
- 24-09-2009
- Nr. 493
-
Bogdan SUCEAVĂ
- POLEMICI
- 4 Comentarii
Prezentăm în rîndurile următoare ce s-a preluat în România literară în septembrie 2009 dintr-un articol publicat în Observator cultural în septembrie 2005 (preluare fără ghilimele, fără a semnala citatele, dar cu neaşteptate pociri) Recent, Ioana Diaconescu a publicat în nr. 35, din 4 septembrie 2009, al României literare, articolul intitulat „Ion Barbu în arhiva operativă a Securităţii“. Am parcurs pasaje întregi ale respectivului articol cu un sentiment de neobişnuită familiaritate. Îmi amintesc foarte bine perioada cînd am scris, împreună cu Wladimir Boskoff, articolul pe care noi l-am intitulat „Povestea «spaţiilor Barbilian» sau ce s-a mai întîmplat după Joc secund“, apărut în numărul 286 al Observatorului cultural, din 15 septembrie 2005. Îmi amintesc fiecare frază a acelui articol, pentru că fiecare detaliu a fost acoperit de investigaţii, căutări şi eforturi, de discuţii între cei doi coautori. Versiunea noastră în română a fost elaborată după ce expusesem aceste informaţii într-o conferinţă organizată de American Mathematical Society la Universitatea Santa Barbara, din California. Alături de profesorul W. Boskoff, care a investit o viaţă în studiul operei matematice a lui Barbilian, am dorit să prezentăm publicului interesat de literatura lui Ion Barbu o sinteză actualizată a receptării lucrărilor sale matematice. O asemenea actualizare […]
Pentru ca articolul meu intitulat ‘O carte cu greseli’ sa apara in ‘România literara’, nr.27, 11 iulie 2001, la vremea respectiva a fost nevoie de o scurta si placuta discutie cu dl N. Manolescu de pe urma careia am ramas cu sentimentul ca domnia sa recepteaza multe aspecte ale lumii si vietii in cheie politica si ca aceasta perspectiva are putine sanse de reevaluare. De fapt, acest sentiment mi-a fost confirmat si de interventia domniei sale din nr 23/2003, aflata la
http://www.romlit.ro/turntoria_la_romni
unde situarea pur politica e la fel de evidenta ca si viciile de rationament. Acolo e vorba de o simpla radere a unor adversari politici, in stilul doric al obsedantului deceniu. Pe baza acestui tip de experiente, si nu doar pe baza acestora, am considerat ca a propune acest text ‘Romaniei literare’ ar fi fost un exercitiu de naivitate, mai potrivit eventual varstei de 20 de ani…
Domnule Bogdan Suceava,
cu tot respectul cuvenit, ma tem ca pre-judecati. Numai dupa ce trimiteti articolul la revista cu pricina, si acesta este acceptat sau respins, puteti vedea care este pozitia exacta a redactiei.
Orice discutie sau intrebare de genul „Oare ar fi publicat ‘Romania Literara’ un text care semnaleaza acest tip de probleme?” nu reprezinta nimic altceva decat o prejudecata, atata vreme cat nu ati trimis articolul Dvs. acestei reviste.
Daca ceea ce scrieti in articol este adevarat – si inclin sa cred ca este -, atunci avem de-a face cu un plagiat si el se pedepseste conform legii.
Iar o formulare de genul „verificarea surselor autoarei a scapat fara o analiza mai atenta in procesul editorial” devine, in context, un eufemism.
PS. Va semnalez, in treacat, ca, spre deosebire de redactia OC, cea a „Romaniei literare” nu practica nici injuria publica, nici calomnia, nici falsa buna-constiinta. Din punct de vedere moral, este, prin urmare, mai… constanta.
Aceasta intrebare e importanta si merita un raspuns atent. Am mai avut ocazia de doua ori in trecut, in 2001 si in 2005 sa interactionez cu redactia ‘Romaniei literare’, niciodata insa pe un subiect de factura celui expus in articolul de mai sus. Experienta mea a fost ca pentru unii dintre redactori aspectul politic al unui text ar putea sa fie mai important decat continutul lui. Astfel, este posibil ca un text care sa infiereze aspecte legate de viata sub regimul comunist, cu informatii preluate din surse nedeclarate, sa aiba sanse foarte mari sa apara si sa i se aloce doua pagini, in timp ce un text care nu ar fi „pe linie” ar putea sa nu apara.
Apoi, desi textul nostru de mai sus nu detaliaza si aceasta chestiune, discutia de fata angajeaza implicit si intrebari despre felul in care sunt pregatite pentru tipar textele la ‘Romania literara’. Nu cred ca in redactia ‘Romaniei literare’ n-ar fi existat cineva care sa indrepte erorile de transcriere ale unor nume proprii in limba engleza. ‘Romania literara’ are redactori inteligenti si multi colaboratori valorosi. Eu am ramas cu sentimentul ca ar fi posibil ca materialul Ioanei Diaconescu sa fi beneficiat de un tratament editorial special din pricina continutului politic. De aceea si verificarea surselor autoarei a scapat fara o analiza mai atenta in procesul editorial, iar corectura a citit mai putin atent textul decat am facut-o noi. Oare ar fi publicat ‘Romania literara’ un text care semnaleaza acest tip de probleme?
Nu, nu cred ca aceasta semnalare cade in vid. Intelegerea mea este ca ‘Observatorul cultural’ are acelasi spatiu de audienta ca si ‘Romania literara’.
Domnule Suceava!
Avem de-a face cu un PLAGIAT in toata regula
(cf. definitia acestui cuvant in toate limbile care au o istorie intelectuala).
Problema: articolul Dvs. ar fi trebuit sa apara chiar in revista „Romania literara”.
Asa cum l-ati publicat, aici, el nu are niciun sens, cade in vid.