Decesul Vechiului Regim

Francezii înşişi recunosc – sau lasă să se înţeleagă – că evenimentele studenţeşti din mai 1968 nu înseamnă, de fapt, foarte mult din perspectivă istorică. Deşi mai ’68 nu înseamnă propriu-zis mare lucru, tot ceea ce s-a întîmplat atunci nu poate fi nicidecum clasat, niciodată. Mai ’68 e un eveniment minor pentru istoria revoluţiilor, pentru că n-a fost de fapt o revoluţie. E drept, a fost vorba de o mişcare de revoltă manifestată în multe locuri din lume, oarecum simultan, dar nu concertat. Primăvara de la Praga, mitingul din august de la Bucureşti, Parisul, grevele studenţeşti de la Cracovia şi războiul din Vietnam, asasinarea lui Martin Luther King, revoluţia muzicală din State care se generalizează, reprimarea sîngeroasă a studenţilor mexicani, toate astea se întîmplă în 1968 (vezi dosarul din numărul pe mai al revistei L’Express), dar nu există un liant substanţial al lor. Dovadă: România devine tot mai mult un stat naţionalist, în Mexic nu se întîmplă nici o reformă structurală majoră, politica americană de impunere continuă imperturbabilă pînă azi, Cehoslovacia este nivelată de şenilele sovietice şi comunismul rămîne în picioare. În Franţa, candidatul UDR (Uniunea Democraţilor pentru Republică, formaţiune de dreapta), Georges Pompidou, Îi succedă generalului de Gaulle, comunismul […]